Victimă și abuzator

You are currently viewing Victimă și abuzator

Aproape zi de zi vedem în jurul nostru, între cunoscuți sau în mediul online, persoane care se simt abuzate în relație și chiar trăiesc abuzuri de tot felul. ❗ Nu știu cât s-au înmulțit aceste relaționări, însă astăzi cel puțin sunt mult mai la vedere față de trecut.

CE E UN ABUZ?

🔴 Abuzul este o încălcare a libertății și bunăstării celuilalt. A fi abuzat nu înseamnă doar a fi agresat fizic (prin violențe) sau a fi agresat verbal (prin jigniri, amenințări, urlete), ci poate ține de aspecte mai subtile de multe ori, la fel de profund lezante ca și violențele “clasice”.

🔴 A fi tratat cu suspiciune, gelozie extremă, control exagerat, ca și cum nu ești de încredere, e un abuz.

🔴 A fi pedepsit prin abandon/nevorbire e un abuz. Dacă vrei să comunici cu partenerul/partenera tău/ta, iar el/ea în loc să discute dispare câteva zile, apoi se întoarce ca și cum nimic nu s-a întâmplat, trăiești deja o formă de abuz, pe care o accepți și care cel mai probabil frustrează teribil. Nu îi putem schimba pe ceilalți, însă putem comunica ceea ce avem nevoie, dorințele, supărările noastre, putem propune terapie de cuplu sau putem alege să nu mai acceptăm astfel de comportamente care blochează comunicarea și binele relației.

🔴 Abandonul în relație (”singurătatea în doi”) poate fi trăit și atunci când unul dintre parteneri se închide în dependențe (alcool, jocuri, pariuri etc), minimalizează nevoile celuilalt, nu hrănește in niciun fel relația de cuplu, te face să te simți vinovat(ă) frecvent, fără a discuta și construi în relație, te tratează cu indiferență și răceală, înșală.

♥️ Atât femeile, cât și bărbații au nevoie să se simtă iubiți, înțeleși, importanți. O relație în care doar unul dintre cei doi oferă iubire, nu poate fi o relație sănătoasă.

🔴 A fi neglijat emoțional în relație se simte tot ca un abuz, chiar dacă nu ți se face concret nimic rău. Însă nici nu primești ceva bun, ce ține de o relație de iubire.

A FI VICTIMĂ

❗În ciuda acestor tratamente de la parteneri (sau părinți), oamenii acceptă ani de zile, uneori chiar zeci de ani, să trăiască în rolul de victimă.

😔 A fi victimă poate aduce anumite beneficii, oricât de dur ar suna. Nu toți oamenii vor să trăiască în iubire și respect, iar unii chiar dacă vor, nu se pot desprinde de tratamentele rele (vezi textul “Rău cu rău, dar mai rău făr’ de rău – https://www.facebook.com/share/p/QtUyrDDjD9WC9be1/).

BENEFICIILE VICTIMEI

⚫ Persoana care stă într-o relație de abuz poate rămâne acolo pentru că simte că se sacrifică (precum mama/tata?), pentru că simte că nu merită mai mult, pentru că simte că nu are putere să se opună, e neputincioasă etc. Uneori are nevoie să fie ajutată pentru a vedea abuzul, însă chiar și dacă îl conștientizează, e posibil să NU VREA să iasă din el. Sunt multe de spus aici. Dar un beneficiu inconștient există, oricât de dur ar părea. În rolul de victimă – martir poate simți o anume satisfacție sau poate crede că satisfacția va veni după moarte (prin mântuire, încununare a răbdării?). Victima se poate simți utilă partenerei/partenerului sau poate pur și simplu asta e forma de iubire pe care a învațat-o în prima parte a vieții, de la modelele parentale. Și oricât de dureroasă ar fi “iubirea” asta, e o formă de iubire reală, cunoscută, de care uneori nu vrei să te desprinzi.

⚫ Un alt beneficiu al victimei este acela că NU SE SIMTE RĂSPUNZĂTOARE pentru ceea ce trăiește, pentru viața ei. Și-a cedat libertatea, a considerat că așa e “soarta”, “crucea”, că așa a fost să fie, că nu a avut noroc, că merită etc etc.

A gândi în acest fel te absolvă de răspundere, deci te eliberează de efortul de a-ți LUA VIAȚA ÎN MÂINI și a ÎȚI ASUMA PROPRIILE ALEGERI.

😔 Da, e mai ușor pentru mulți să se plângă de vremuri, de bărbați, de femei, să arunce cu piatra în cealaltă parte, să dea vina pe noroc/ghinion, să creadă că e “voia Domnului” să rabde abuzurile, pentru că așa le e “crucea”, să renunțe la LIBERTATE și chiar la VIAȚĂ.

DE CE?

❗Pentru că alternativa ar fi să ÎȘI ASUME CINE SUNT, CE VOR ȘI SĂ FACĂ CEVA PENTRU EI.

❗E foarte sănătos să vedem abuzurile pe care le trăim, dar nu ajută doar să ne simțim victime (e deja o modă să încadrăm pe toți ceilalți la narcisiști, abuzatori etc). E nevoie să ne uităm CUM am ajuns acolo, ce din noi a creat situația, ce beneficii inconștiente am avut, ce lecții ne luăm, să creștem prin experiențele trăite și să NE ASUMĂM cine suntem și ce ne dorim.

😔O viață de victimă poate părea un infern din afară, dar poate fi tolerabilă și chiar dorită de cei cărora le e frică să iasă din acel rol neputincios.

Dacă simți că te afli într-o relație abuzivă, cere ajutorul pentru a ieși din acele dinamici. Ai doar o viață aici, pe Pământ. Întreabă-te cum vrei să o trăiești!

Newsletter – Abonare online (gratuit)
Completează Adresa ta de Email și primești instant pe mail fiecare nou text publicat pe site.

Leave a Reply