Relația cu terapeutul

Terapeutul este acea persoană empatică și susținătoare, capabilă să conțină cele mai dureroase emoții ale pacientului (să îl susțină intrinsec pe acesta, în timp ce își dă voie să le simtă); prezența lui permite crearea unui cadru prielnic acestor exprimări;

Terapeutul însuși a trecut printr-un proces îndelung de psihanaliză, prin care și-a prelucrat propriile traume, suferințe, conflicte inconștiente. Asta nu îl face un fel de zeu imun la durere, ci doar o persoană asumată, capabilă să se uite în ea însăși de fiecare dată, pentru a-și asuma procesul alături de pacient. Cei doi sunt responsabili de procesul terapeutic și de succes/eșecul/limitele acestuia.

În psihanaliză, relația pacient – terapeut readuce din trecut elemente ale relaționărilor timpurii, astfel că anumite suferințe sunt parcă puse din nou în “scenă”, cu rolul de a fi reparate.

 

Terapeutul are întotdeauna în vedere beneficiul pacientului: îl susține în a se descoperi, în a-și trăi suferința și a o integra constructiv, în a vedea diferit unele experiențe de viață, îl ajută să se maturizeze psihic sprijinindu-l, însă fără a-l infantiliza.

 

Pentru mulți pacienți relația terapeutică poate fi prima relație sănătoasă din viața lor, în care reușesc să se exprime liber, fără teama de a fi judecați, criticați sau direcționați spre anumite decizii sau moduri de a trăi, care pot fi contrare personalității lor.

 

În acest tip de terapie este de dorit să nu se cunoască multe despre terapeut, adică să nu existe acces liber la viața personală a acestuia, pentru a putea proiecta asupra lui relațiile timpurii ale pacientului. Orice poate fi discutat în psihanaliză, inclusiv dorințe legate de terapeut, sentimente de furie, dorință sau de ură stârnite în relația lor etc.

 

Este NErecomandat psihanaliștilor să lucreze cu persoane cunoscute anterior ori cu prietenii, rudele sau cunoștințele pacienților. 

 

Prin psihanaliză, pacientul e ajutat să descopere singur cine e și ce își dorește de fapt, ce poate face și ce nu, ce îl sabotează sau îl ține pe loc etc. El este centrul terapiei și terapia este despre el, nu despre terapeut.

 

Cadrul

În psihanaliză rigorile ce țin de timp, cadru, frecvență sunt importante, pentru că duc la crearea unei rutine în care pacientul își asumă propriul proces cu responsabilitate și implicare, iar terapeutul oferă previzibilitate, siguranță, constanță.

 

Divanul

Psihanaliza are o frecvență de cel puțin 3-4 ori/săptămâna și se desfășoară de regulă pe divan. Psihoterapia psihanalitică are o frecvență de minimum 2 ședințe/săptămâna, desfășurându-se pe fotolii (față în față), pe divan (dacă există o recomandare în acest sens și pacientul e de acord cu ea) sau online.

 

Divanul e folosit încă de la Freud, care folosea hipnoza ca bază pentru terapie. Ulterior marele psihanalist a renunțat la hipnoză, însă a păstrat divanul din mai multe considerente.

 

Chiar dacă pacientul nu închide ochii, nefiind în câmpul vizual al terapeutului (care se află undeva aproape, dar în spatele său) se produce o deschidere mai facilă a asocierilor mentale și a regresiilor. Mai exact, persoana e încurajată să spună tot ce îi trece prin gând, fără a încerca să filtreze/cenzureze. Regresia presupune “coborârea” psihică în zone mai imature, infantile, care produc suferință și care au nevoie să fie maturizate cu răbdare, blândețe, în timp. Prin regresie putem intui și simți ce nu a mers suficient de bine în copilăria pacientului, ajutându-l ca de data aceasta să se simtă mai înțeles și mai iubit decât atunci. (chiar dacă nu există amintiri concrete din acea perioadă)

 

Divanul ajută la trăirea emoțiilor mai liber, fără teamă de a fi văzut, criticat sau judecat. Terapeutul practică atenția flotantă, existând inclusiv o comunicare de la inconștient la inconștient.

 

 

Visele

Visele sunt interpretate în psihanaliză cu ajutorul asocierilor libere ale pacientului și în contextul cunoașterii acestuia. Visele nu pot fi interpretate fără o înțelegere a modului unic al pacientului de a trăi, a gândi, a simți. Înțelegerea lor duce la sporirea cunoașterii și la înțelegerea conflictelor, angoaselor și a dorințelor greu de acceptat conștient, dar și la o mai bună înțelegere a modului de funcționare (inconștientă). 

Odată ce psihicul nostru a creat un vis, înseamnă că am fost suficienți de capabili și pregătiți pentru a integra măcar o parte din mesajul lui. Visele duc la maturizare psihică și la dezvoltare.

 

Psihanaliza și psihoterapia psihanalitică ajută în rezolvarea tensiunilor interne care îngreunează viața, în a înțelege auto-sabotajele, în a trăi suferințele cu mai multă forță psihică (întărirea Eului), în a înțelege mai profund propria persoană și a fi mai autentici, în a crește iubirea și stima de sine, în a vedea de ce eșuează relațiile cu ceilalți, în a repara relații timpurii, în a alina goluri emoționale și suferințe de netrăit anterior, în a diminua simptome care apar din cauza conflictelor inconștiente, în a deveni mai liberi și mai autentici. Psihoterapia aduce o creștere psihică și tinde spre echilibrare psyche-soma (minte-suflet-corp), nu doar minte.