(n. 6 mai 1856, d. 23 sept. 1939)
Astăzi, la 170 de ani de la nașterea marelui psihanalist ies din zona de confort și scriu gândurile mele despre “Părintele psihanalizei”.
Freud a fost și va rămâne un personaj controversat din lumea psihologiei. Însă în ciuda etichetelor sau acuzelor ce i se aduc, rămâne un pionier, un explorator curajos al minții umane.
El a scris într-o perioadă în care medicina și știința încercau să explice totul prin cauze biologice, mecanice. Psihologia ca disciplină era abia la început, iar societatea vieneză era profund conservatoare, mai ales în ceea ce privește sexualitatea și normele sociale.
Nici astăzi nu e ușor de digerat sexualitatea așa cum a explicat-o el.
Chiar dacă ne e greu să recunoaștem și să vedem în noi teoriile lui, ele se aplică încă în mod grăitor, mai ales când avem de-a face cu o structură nevrotică.
Articolul său despre depresie (“Doliu și melancolie”) este de o valoare nemărginită și are foarte mare sens pentru patologie. Geniale explicațiile, aș spune. Am scris și eu, bazându-mă pe teoria lui (vezi articolul acesta, Depresia – cauze și tratament psihanalitic).
În clinică (în psihoterapie, în cabinet) cei care își dau voie să se cunoască mai profund înțeleg că o abordare fară pătrundere în inconștient este nu doar fadă, ci și inutilă. Menținerea la suprafață (în conștient) a psihoterapiei nu are cum să ajute vreodată omul condus de infinite dorințe și conflicte refulate.
Explorarea inconștientului prin abordarea freudiană rămâne baza psihanalizei, având în centru asocierile libere, actele ratate, visele și transferul/contra-transferul.
Fantasmele oedipiene despre care a scris el, principiul plăcerii, principiul realității, angoasa de castrare, invidia de penis și dezvoltarea sexualității încă de la naștere sunt aspecte puternic prezente și relevante pentru viața psihică – nu doar în cazul patologiilor, ci și în structurile mai sănătoase. Însă e nevoie de o minte deschisă pentru a le putea percepe.
Să fii valoros în psihologie nu înseamnă să ai dreptate în toate ipotezele tale, ci să ai curajul să gândești “în afara cutiei”, să îți pui întrebări, să revii asupra propriilor teorii, să observi, să cauți, să vrei să înțelegi.
După Freud au urmat mulți, foarte mulți psihanaliști valoroși care au dat o altă formă teoriilor, au îmbunătățit conținuturile aduse de predecesorul lor, au combătut sau au susținut ipoteze. TOTUL are valoare.
Eu consider că nicio contribuție nu ar fi cu adevărat constructivă fără celelalte. Împreună, toate teoriile + SPAȚIUL lăsat de ele dau curs DEZVOLTĂRII. Fiecare mare psihanalist a adus perspective noi și a completat pe cele anterioare. Iar asta e formidabil.
De când scriu pe această pagină am fost luată în derâdere de câteva ori (puține, aș zice) privind faptul că promovez teoriile “expirate” ale lui Freud.
Colegii care nu au studiat baza psihologiei (psihanaliza) și rămân în sfera superficială a conștientului, ferindu-se de teorii pe care le refuză înainte de a le pătrunde nu vor fi luați în seamă pe această pagină, fiindcă nu poți veni să anulezi o contribuție masivă a cuiva bazându-te pe niște clișee/etichete de google.
Doar studiind profund și lucrând în propria psihanaliză sau observând cu onestitate mintea umană poți ajunge la realitățile grele prezentate de Freud.
Dar nu e nimeni obligat să rezoneze cu ce nu rezonează. Fiecare poate avea propriul stil, în care să îmbine diverse abordări și să adauge unele personale.
Totuși, dacă ne considerăm suficient de maturi păstrăm acea deschidere de a vrea să înțelegem, înainte de a anula pe cineva care și-a pus o amprentă enormă asupra cunoașterii minții umane.
Iar dacă uneori nu înțelegem….ce bine e să putem admite că “nu știm”.
#Freud#psihanaliști#psihanaliză
