Daniel Goleman a scris pe larg despre inteligențele multiple, iar teoria sa a prins contur și la noi, nu doar ca mentalitate socială (încep în sfârșit să fie văzute, acceptate și alte valori decât cele științifice, cognitive), dar și ca abordare mai complexă a învățării, în sistemul de învățământ.
Totuși, consider că în continuare accentul e pus pe inteligența logico-matematica și pe cea lingvistică, tipuri de inteligență care aduc REZULTATE concrete, note mari, diplome la olimpiade, asocierea cu succesul financiar ca adult (deși e mai mult o preconcepție!).
Ei, bine, deși risc să fiu intransigentă, eu cred că degeaba creștem un copil inteligent matematic, logic, lingvistic, naturalist sau kinestetic, vizual… dacă inteligența lui intrapersonală (emoțională) și interpersonală (relațională) sunt extrem de scăzute.
O veste bună: depinde de tine
Față de inteligența cognitivă, care are o componentă semnificativă dată de genetică, inteligența emoțională depinde mai ales de maturitatea și capacitatea părinților de a relaționa emoțional cu copilul, de a îl ajuta să se adapteze la realitate și societate din punct de vedere relațional, de a fi ei înșiși conștienți de emoțiile lor. Dacă însă nu ai avut astfel de părinți, vestea bună e că îți poți dezvolta această inteligență și pe cont propriu, fiind extrem de atent la ceilalți oameni, privindu-te spre interior, punându-ți întrebări despre ceea ce simți, citind, relaționând cu ceilalți deschis și dorind să înțelegi aspecte ce țin de sufletul uman.
DE CE SUNT ATÂT DE IMPORTANTE ACESTE FORME DE INTELIGENȚĂ?
A te cunoaște pe tine însuți, a ști cine ești și ce vrei, constituie baza a ceea ce faci. Poți rătăci o viață întreagă cu un aparent succes social/financiar, dar să fii departe de drumul tău autentic, departe de a fi mulțumit cu tine. Abia când te înțelegi cu adevărat și ești conștient de emoțiile, dorințele și înclinațiile tale, poți alege liber, în armonie cu tine însuți.
A înțelege oamenii și a crea relații sănătoase e poate abilitatea cea mai importantă într-o societate. Nu pentru societate, ci pentru noi, ca oameni. Avem nevoie de ceilalți, avem nevoie să ne simțim iubiți și să iubim, să comunicăm, să ne exprimăm, să construim atașamente sănătoase, să avem satisfacția unei relații bune (colegialitate, prietenie, cuplu, relație părinte-copil, angajat-angajator, angajator-angajat etc)
A fi inteligent emoțional înseamnă a îți înțelege și urma talentul, priceperile, pentru a avea succes, dar nu doar atât: înseamnă și a face față cu bine atunci când eșuezi. Atunci când, inevitabil, mai cazi. Viața vine cu infinite provocări și nimeni, niciodată, nu ne poate asigura de un parcurs lin. Când apar aceste provocări diferența e făcută de forța psihică (deci de o fundație emoțională sănătoasă, din relația cu părinții) și inteligența EMOȚIONALĂ (încurajată și dezvoltată cu ajutorul adulților în copilărie și adolescență, prin modele de viață conștientă, prin educație emoțională, prin relații complexe sau dezvoltată pe cont propriu, cu efort conștient).
A fi inteligent emoțional înseamnă a trăi o viață cu mai puține dependențe și refugii (alcool, țigări, droguri, mâncare, sex ca evadare de tine, dar care te lasă cu un gol interior, jocuri, TV, filme, pariuri, curățenie compulsivă, muncă excesivă), deci O VIAȚĂ MAI SĂNĂTOASĂ PSIHIC, EMOȚIONAL (și în același timp, și fizic!)
A fi inteligent emoțional și interrelațional nu înseamnă a avea o sută de prieteni, ci câțiva, dar apropiați. A putea construi relații sincere, pe care te poți baza, nu doar relații în care ești singurul care oferă. A fi sigur de tine în acele relații, a înțelege dinamica de grup și dinamica internă. Iar toate astea oferă satisfacție.
A fi inteligent emoțional nu înseamnă a înlătura orice investiție în parcursul școlar sau profesional, ci mai degrabă a alege acele domenii care te interesează și la care te pricepi, în care poți deveni dintre cei mai buni pentru că ai o înclinație în acest sens, nu pentru că ești forțat de presiuni externe sau interne.
A fi inteligent emoțional nu înseamnă a fi ferit de suferință, dar înseamnă a putea accepta viața cu orice vine, a te accepta pe tine însuți și a vrea sa evoluezi așa cum simți, pentru a fi mai bine cu tine și cu ceilalți.
DE CE AU CARENȚE IMENSE COPIII ȘI ADULȚII, ÎN INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ?
Din păcate, mulți dintre adulții de azi au suferit la rândul lor carențe emoționale, neglijență (părinți prea puțin prezenți cu adevărat, emoțional și fizic, în viața lor), poate violențe și abuzuri de tot felul. Cu astfel de răni e greu, dar nu imposibil, să crești copii sănătoși emoțional. Cu astfel de răni poți simți nevoia să repari în relație cu propriii copii, dar fără ajutor poți simți că eșuezi. Sau, de multe ori, în varianta cea mai tristă, doar repeți tiparele nocive la care ai fost supus, pentru că nu știi și nu poți altceva.
Mai cred că viitorii adulți pot “eșua” emoțional pentru că trăim într-o societate în care accentul e pus pe aspectul exterior, pe consumerism și aspectele materiale, pe bani, vacanțe, opulență, imagine falsă, trai “comod”, statut înalt, falsificare de sine (vezi transformările fizice la care se supun femeile astăzi, mai mult ca oricând). Tinerii cresc în această realitate și cred că o imagine de succes este egală cu succesul însuși, deși nu e așa. A arăta bine pe rețelele sociale, a avea mult, a “fi cineva”, a atrage like-uri, a fi ”viral” nu îți aduce împlinire. Depresia, anxietatea, bolile nu îi ocolesc pe cei înstăriți sau “importanți”, dimpotrivă. Tocmai aceia suferă cel mai mult, dacă nu au suficientă inteligență emoțională.
DE CE VIAȚA FĂRĂ INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ E UNA CU MAI MULTĂ SUFERINȚĂ?
Cred că oamenii nu pot fi în armonie cu ei înșiși dacă urmează niște presiuni sociale/parentale, dacă au succes financiar, dar nu pot face față conflictelor inerente cu alți oameni, dacă au o funcție importantă, dar se epuizează constant, dacă afișează o imagine ideală, dar iau medicamente pentru anxietate și depresie, dacă au tot ce și-ar dori material, dar nu au timp pentru cei dragi și pentru ei, dacă sunt apreciați la locul de muncă, dar nu se simt iubiți de cineva anume, dacă sunt înconjurați de oameni, dar de fapt sunt extrem de singuri, dacă doar trăiesc de pe o zi pe alta, într-o rutină banală și nesatisfăcătoare, ducându-și traiul mediocru, în timp ce visează la cu totul altceva.
Cred că oamenii cu o inteligență emoțională (intra și interpersonală scăzute) se confruntă mai des cu un sentiment de nepotrivire, de presiune internă, de exigențe, de anxietăți, panică, de gol interior, depresie, burnout, gânduri compulsive repetitive (ruminații), conflicte extreme, sentimente de abandon și neputință, amorțire. Desigur, poți fi inteligent emoțional, dar să suferi, pentru că îi înțelegi și îi ajuți pe toți ceilalți, mai puțin pe tine. Caz în care psihoterapia ajută enorm.
Cred că atunci când ești foarte inteligent și cult, poate împlinit financiar și social, dar nu și personal…frustrarea e imensă. Pentru că zi de zi te întrebi de ce pare că alergi în jurul păcii interioare, fără să o cuprinzi. De ce în fiecare zi îți dorești iubire, dar ești singur. De ce în fiecare zi te gândești că ai ajuns undeva, dar acel undeva nu te împlinește. De ce nu reușești și tu să dormi liniștit, de ce nu reușești să exprimi ceea ce simți cu adevărat, de ce nu lupți pentru ce îți dorești, de ce, de ce, de ce?…
TOTUȘI, CUM NE PUTEM CREȘTE INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ?
Chiar dacă nu am avut părinți conștienți de emoțiile lor, chiar dacă avem răni emoționale, chiar dacă am trăit în presiuni pentru a performa în domeniile științifice, chiar dacă am urmat un drum în carieră pentru că așa au dorit alții, chiar dacă trăim într-o societate consumeristă, chiar dacă pare că sunt din ce în ce mai puține relații bazate pe iubire și empatie, NU E PREA TÂRZIU SĂ FIM MAI BINE CU NOI, lucrând la inteligența noastră intrapersonală și interpersonală.
Ce cred eu că ajută enorm pentru a evolua în acest sens:
✓ A fi sincer cu tine, a te privi la interior, a fi conștient de ceea ce simți și îți dorești cu adevărat;
✓ A îți pune întrebări atunci când iei decizii, atunci când reacționezi într-un anume fel: oare de unde vine acel comportament, ce nevoie profundă e în spate?
✓ A îți integra rănile și trecutul, printr-o terapie profundă, cum e psihanaliza;
✓ A fi blând cu tine și a te accepta așa cum ești, cu căderi și neputințe, tocmai pentru a te putea susține în continuare în evoluția ta;
✓ A prinde curajul de a ieși din zona de confort atât de cunoscută și a păși spre lumea nouă în care a fi tu nu e atât de periculos, pe cât e de satisfăcător și în care a exprima cine ești poate fi cheia armoniei interioare și relaționale. A prinde curaj să exprimi ce simți, în loc să te închizi, să construiești, în loc să abandonezi.
Fără toate astea…vei rămâne în lumea ta, poate o lume frumoasă, bogată, inteligentă…dar insuficient satisfăcătoare, la finalul căreia te vei întreba cu tristețe… DE CE NU ȚI-AI URMAT DRUMUL TĂU, de ce te-ai abandonat pe tine însuți și dorințele tale?
