Despre părțile noastre agresive, distructive și ”rușinoase”
Duminică la seminar pătrundem iar în tainele inconștientului și în cum se relevă acesta incontrolabil în viața cotidiană (prin simptom, acte ratate – uitări, greșeli, accidente -, vise). Nu mai sunt locuri în această serie, grupul e mai larg decât mă așteptam, însă voi relua întâlnirile la toamnă probabil.
Pregătind materialul am simțit să scriu către toți faptul că nu suntem răspunzători de dorințele, fantasmele și pornirile noastre inconștiente. Ele pur și simplu sunt. Cu toții avem impulsuri sexuale, agresive, distructive, porniri de ură sau invidie, contradicții și dorințe conflictuale etc.
Vorbind de o structură suficient de sănătoasă psihic, acestea toate există în noi într-o măsură mai mică sau mai mare și pot fi mai intense sau mai puțin intense, în funcție de ceva înnăscut din noi, dar mai ales de experiențele timpurii trăite (care au frustrat teribil sau au fost marcate de abuzuri).
Când vorbim de patologii precum cele perverse, sadice, masochiste, anti-sociale (psihopate) impulsurile agresive sunt extrem de intense, domină și se cer a fi puse în act pentru a satisface individul și a reface echilibrul intern (impulsurile distructive creează o tensiune interioară enormă – descărcarea prin actul distructiv liniștește tensiunea temporar).
Însă nu scriu acum despre astfel de patologii grave, ci despre oamenii obișnuiți, cu o structură suficient de integrată. Chiar și aceștia au/noi toți avem impulsuri agresive, dorințe avide, ură, furie și invidie.
Nu suntem răi dacă ele există în inconștientul nostru. Nici dacă le aducem în conștient.
Suntem însă răspunzători de felul în care le elaborăm (psihic, prin cuvinte) sau le punem în act (le descărcăm în comportamente care lezează).
Ura nu distruge dacă e ”văzută”, acceptată, înțeleasă și ”trăită” prin punerea în cuvinte; ura conștientizată poate duce la creștere personală, își pierde controlul tocmai pentru că este integrată în loc să fie clivată și proiectată în alții/în forțe demonice unde nu avem controlul;
Furia nu distruge dacă e lăsată să fie (să iasă la suprafață ca emoție de trăit), ea capătă un sens și e ”trăită” prin exprimare verbală, conținută într-o relație (precum cea terapeutică), controlată astfel – prin a nu fugi de ea; furia elaborată e sfântă pentru sănătatea psihică.
Invidia nu distruge dacă e înțeleasă și validată în sensul ei, dacă persoana ajunge să își conștientizeze propria valoare și nu rămâne prinsă în a ”micșora” pe un altul pentru a exista el, nici nu se lasă condus de un astfel de fundal, ci îi dă un sens.
A conștientiza inconștientul ne face puternici, ne aduce în control.
Iar dacă alegem să fugim de impulsurile noastre care ”nu ne fac cinste”, dacă negăm părțile ”de umbră” din noi, nu facem decât să le dăm o forță și mai mare sau să ajungem într-o viață simptomatică. Fiindcă impulsurile refulate tind să iasă la suprafață oricum, chiar dacă ne luptăm psihic să nu le permitem accesul.
Ceea ce rămâne în inconștient ne controlează în moduri de care nici nu luăm seama. Ne conduce viața și pe noi, fiind niște pioni prinși între pulsiuni incontrolabile, simptome, disociere și lipsă de autenticitate.
Să ajungem să numim ”nenumitul”, să dăm o formă angoaselor teribile, să lăsăm să existe impulsuri de dorință intensă și să le punem în cuvinte, să elaborăm furii, ură și invidie – toate astea construiesc o identitate puternică și sănătate emoțională.
Însă nu sunt ușor de realizat atâta timp cât…ne e rușine de inconștientul nostru și de părți adânci din noi.
#inconștient#umbră#impulsuri#sexuale#agresive#ură#distructivitate#invidie
