Prima parte a articolului este aici.
Dinamici oedipiene defectuoase: mama care își adoră/preferă băiatul
Dacă mama (în etapa ei oedipiană) a suferit o dezamăgire de la tată sau s-a simțit mai puțin iubită de părinți pentru că e fată, poate ajunge să investească mult mai mult într-un copil băiat – îl investește enorm, îl idealizează. Când relația de cuplu nu e una satisfăcătoare sau partenerul real lipsește (aceste femei tind să aleagă bărbați abuzatori sau neiubitori, reci, emasculinizați, cu multe dependențe), ea va tinde să înlocuiască lipsa iubirii romantice cu cea pentru fiu, inconștient plasându-l pe acesta ca suplinitor. În act (comportament manifest) poate că va dormi ani de-a rândul cu băiatul, va discrimina fiicele (dacă are), îl va prefera și menaja mai mult pe el, poate chiar idolatrizându-l. Ceea ce pare a fi o iubire imensă este de fapt o castrare și anihilare a identității fiului, păstrat în fuzionalitate pentru ea. În fantasmă, își ”repară” propriul oedip și lipsa iubirii paterne, dar și pe cea din relația de cuplu. Se hrănește prin băiat, pentru a fi ”completă”.
Cum se simte asta pentru fiu?
Fiul adorat de mamă va trăi de asemenea angoasă (spaimă) și confuzie, va lua roluri care nu îi aparțin, va dezvolta el însuși ură pentru surorile sale/se va simți vinovat față de ele, va fi inevitabil într-o competiție nedorită chiar cu tatăl lui (pe care poate simți inconștient că el l-a distrus, tocmai din cauza alegerii mamei); e foarte posibil să eșueze în parcursul profesional din cauza lipsei autonomiei emoționale și de cele mai multe ori nu se va căsători, iar dacă o va face, legătura cu mama lui va fi mereu mai puternică, chiar și atunci când are propria familie (am scris aici despre ”Fiul subjugat de mamă”). A simți că trebuie să împlinească un rol pentru mamă îi va lăsa un ”handicap” ce poate fi ameliorat doar cu o psihoterapie de profunzime, de durată. E enorm de multă fidelitate și vinovăție într-un astfel de copil ”ales” de părinte ca fiind ”special”.
Cum se simte pentru soră/fete?
Ca și în dinamica anterioară unde băieții aveau de suferit din pricina tratamentului special oferit de tată fiicei, aici fetele sunt cele rănite de mama care preferă băieții/băiatul. Se vor simți defecte, nevaloroase, vor simți mereu nevoia să demonstreze ceva, iar rana maternă le va rămâne ca un gol chiar și când vor deveni adulte. Își vor urî fratele/frații, dar cel mai probabil vor înțelege târziu că nu a fost vina lor și chiar că prin ”iubirea” mamei au fost mai degrabă distruși decât privilegiați.
Încheiere
Copiii nu se nasc pentru a hrăni părinților nevoi vechi, pentru a suplini lipsuri sau a repara goluri, nici pentru a fi folosiți pe post de ”suplinitori”, conținători/alinători/primitori de plângeri, confesiuni, frustrări. Orice dinamică axată pe ”prea mult” sau ”prea puțin” (în termeni de investire emoțională) duce la dezvoltarea unor patologii (tulburări de personalitate sau simptome psihice).
Dacă părinții nu sunt siguri pe ei în rolul de adulți care au o relație de cuplu, dacă lasă sentimentul că în locul partenerei/partenerului copilul suplinește ceva – acesta nu va ști cum să se apere de rolul la care e supus, de împlinirea fantasmei pe care o simte posibilă și periculoasă (în timp ce și-o dorește). Conflictul nu e ușor de integrat psihic, mai ales în etapele timpurii și fragile ale Eului (copilăria mică). Va dezvolta nevroze, coșmaruri, enurezis nocturn, se va pedepsi singur, se va teme de mamă, de femei sau de bărbați, mai târziu va avea confuzie identitară de gen sau va dezvolta orientare homosexuală, se va feri de o relație reciprocă de iubire ca adult, va rămâne singur sau va eșua repetat în dinamica de cuplu.
Chiar și în cazul părinților văduvi sau divorțați, e important ca tatăl/mama rămași singuri să își asume lipsa relației, dar să nu se ferească în fața fiicei/fiului de nevoia de a avea o parteneră/un partener. Odată cu pierderea partenerei/partenerului pe copii nu îi ajută să simtă că mama sau tatăl aleg singurătatea sau că părintele își face din ei întregul univers și întreaga preocupare.
Copiii au nevoie să își știe părinții bine și ocupându-se de nevoile lor de adulți, tocmai pentru a nu deveni salvatorii/reparatorii/partenerii lor.
