Când corpul spune NU, dar ființa spune DA
Deseori în relațiile de cuplu există acea “toxicitate” despre care se vorbește intens în ultimii ani, dar și acea dependență în dinamica nocivă dintre cei doi.
Deși nu folosesc frecvent acest termen, îl putem utiliza cu sens, când vedem/știm că e multă suferință și dependență între doi oameni (uneori părinte-fiu, alteori părinte-fiică, iar alteori între parteneri), atracție teribilă față de sursa agresiunii (fie că e un el sau o ea) și dificultate de a se desprinde.
Sunt cupluri care trăiesc în conflicte și abuzuri (gelozie patologică, manipulare, șantaj emoțional, violență verbală sau agresivă, comportamente pasiv-agresive cum ar fi pedepsirea prin tăcere, posesivitate) de ani sau zeci de ani, parteneri care suferă, dar nu se desprind. Dincolo de a arunca etichete pe unul sau pe altul, voi aborda în acest text nevoia “victimei” de a rămâne în relație.
În astfel de relații dureroase corpul ajunge deseori să somatizeze suferința emoțională neelaborată (nevorbită, neprocesată, neîmpărtășită și neînțeleasă) prin boli mai mult sau mai puțin grave, prin infertilitate și afecțiuni genitale, prin probleme hormonale, boli autoimune, cancer.
Și totuși, deși corpul spune nu (precum Gabor Mate detaliază în cartea sa), ființa respectivă spune “Da” – rămâne în continuare în acele cercuri de durere, stingându-se emoțional și fizic.
De ce?
Cauzele sunt complexe și personale. Fiecare om are motivațiile lui inconștiente pentru care perpetuează un model nociv, auto-distructiv.
De aceea a îi spune cuiva să “fugă” dintr-o relație poate fi complet paralel cu nevoia lui reală de a rămâne acolo.
*Interesant este că persoanele care au reușit să se desprindă după 20, 30 de ani, sfătuiesc pe cele care încă sunt la “început” să plece urgent, rapid, să nu se uite înapoi. Ele însele însă nu au putut asta, atâta timp. Am putea pretinde să înțeleagă mai bine dificultatea, însă observăm, deci, că nici măcar cineva care a trecut printr-o experiență asemănătoare nu e capabilă mereu să înțeleagă NEPUTINȚA și beneficiul inconștient de a rămâne într-o relație “toxică”.
Sau poate persoanele care sfătuiesc astfel au impresia că povestindu-și destinul tragic și zecile de ani “pierdute”, vor încuraja persoanele tinere ce trec prin experiențe asemănătoare să învețe din greșelile lor. Nicidecum.
Fiecare are propriul traseu și se pregătește în felul lui să își înțeleagă trăirile, dinamicile, nevoile de reparație, rănile. Doar atunci când cineva e pregătit să își asume propria viață și să se uite în el însuși, în cine e și cine vrea să fie, poate lua astfel de decizii de desprindere. Până atunci, există o dinamică ce se perpetuează pentru că aduce totuși niște beneficii, oricât de rea ar părea viața acelora de la exterior.
Așa că…deși uneori corpul spune nu, ființa spune Da.
Poate pentru că există acolo o fidelitate inconștientă față de părintele care a fost nefericit;
Sau poate e efectiv teribil de greu să construiești un altceva, când modelul tău de cuplu (parental) a fost acesta.
Sau poate astfel se simte iubirea, când ai fost abuzat în prima parte a vieții. Violența a fost modul de a primi atenție, deci e forma ta de a te simți important. Atunci, cum să renunți brusc la asta? Ar însemna să te anulezi pe tine însuți.
Poate că acea fuziune în care vă aflați e simțită ca una hrănitoare, oricât de amară ar fi. A te rupe dintr-o fuziune e teribil de greu și pare imposibil. Însă nu este, dacă descoperi partea din tine care își dorește să fie liberă și să se bucure, partea care caută sprijin;
Sau poate crezi că asta meriti, profund. Te pedepsești și te alini cu rolul de “martir”, te mângâi cu fantasma că după moarte vei fi recompensat pentru chinul tău;
Sau poate simți că răbdându-l pe celălalt ești salvatorul lui. Îl iubești, dincolo de abuzuri. Ești “sacul” lui de vărsat furii, ești superior pentru că îi reziști, ești puternic pentru că accepți.
Sau poate îți e milă de el. Crezi că fără tine s-ar pierde mai tare. Ești stâlpul și “salvatorul” care îl echilibrează, fie și cu prețul nefericirii, al bolii.
Când ai învățat oare să te sacrifici și ce e în spatele acestor drame?
Doar tu poți explora cu adevărat motivațiile ce sunt în spatele relațiilor tale toxice și doar tu poți ieși de acolo, atunci când vrei cu adevărat.
Desigur, dacă ai o rudă sau un prieten care se auto-distruge acceptând abuzurile, e teribil de dureros să asiști fără să faci nimic. Poți doar asigura acea persoană că îi ești alături și dacă îți dorești, o poți asigura că o vei sprijini dacă decide să se desprindă. Însă nu o poți forța, nici judeca pentru ce alege. Oricât de dureros ar fi, omul are libertatea de a trăi așa cum simte și poate – inclusiv în multă suferință.
Pentru copiii părinților care au ales așa, e însă mult mai delicat. E mult de lucru cu rănile și desprinderea de aceste modele, pentru că ei NU au ales să aibă părinți “toxici” și au nevoie de sprijin pentru a își putea alina golurile și a își exprima furia. Ei au nevoie și ajung să jelească deseori triplu… O dată pentru ei înșiși, dar și pentru fiecare dintre părinții lui, victimă/agresor.
