Iubirea romantică și suferința din dragoste au fost întotdeauna sursa unor opere creative de mare valoare. Am putea spune că în singurătatea dată de o decepție amoroasă, omul de geniu sublimează în mod magnific trăirile dureroase în creații valoroase.
Despre sublimare am scris recent și simt astăzi să adaug că mecanismul (pe cât de apreciat e de specialiștii din psihologie) nu este totuși suficient pentru a procesa suferințe puternice, nici nu suplinește lucrul în terapie cu traumele & golurile emoționale intense.
Astfel că mari creatori, oameni de geniu care au sublimat de-a lungul secolelor decepții, dorințe neîmplinite sau furii teribile prin artă, literatură ori muzică nu au fost absolviți de un sfârșit tragic.
Omul de geniu rămâne o ființă mult misterioasă și neînțeleasă, care chiar dacă a reușit să sublimeze prin creația sa părți greu de trăit din el, a rămas uneori prins în propriile cercuri auto-sabotoare, în neputințe și dureri greu de intuit de la exterior. A fi genial nu te face mai sănătos emoțional, ba poate chiar te face mai condamnat în a-ți trăi durerile la un nivel crescut de intensitate.
Iar supraviețuirea lor și o viață suficient de bună ține de alți factori, nu de sublimare sau de a fi genial.
Și cred că acești ”alți factori” se leagă de prezența unui obiect bun intern (despre care am scris și găsiți pe site), despre acea constanță interioară a sentimentului că nu ești atât de singur.
Desigur, relațiile bazate pe un atașament și investire emoțională din realitate (încă prezente) ajută enorm. A nu fi singur. A simți că pentru cineva contezi. A avea pe cineva care contează pentru tine.
Toate astea cred că fac diferența dintre a vrea să mori și a vrea să rămâi, atunci când viața chiar se simte teribil de greu de trăit.
Geniu sau nu, cu toții suntem supuși suferinței și avem nevoie să ne întărim emoțional pentru a o putea trăi.
#geniu#suferință#tragic#sublimare
