Film serial – ”Invidioasa”

You are currently viewing Film serial – ”Invidioasa”

Neputințe umane realiste

Analizez un serial lejer, cu psihoterapie psihodinamică inclusă 😁

Ca să nu te mai compari cu alții e nevoie să simți și să știi că valorezi. Iar asta nu se obține prin forțarea gândurilor sau mesaje rostite în oglindă, nici prin a te strădui conștient și rațional să te iubești mai mult.

Se realizează prin creșterea stimei de sine. Iar asta cere timp. Cere o relație sănătoasă în care să poți elabora rănile narcisice timpurii, golurile emoționale, furiile refulate și dorințele neîmplinite.

Le putem palpa pe toate în serialul de pe Netflix intitulat “Invidioasa”, care o prezintă pe Vicky, o femeie aflată la vârsta mijlocie încă teribil de nesigură pe ea însăși, în ciuda calităților deosebite. Personajul ilustrează conflicte nevrotice și somatizări specifice.

Serialul e unul destul de banal în subiectul său (viața de oraș a unei femei, cu greutățile și provocările sale, tema prieteniei, a maternității, a trăirilor interne sabotoare), dar realist și uman, desprins din zilele noastre.

Filmul prezintă preocupările unei femei care se străduiește să fie plăcută de ceilalți, fiindcă în adânc ea însăși nu se place și nu are încredere că poate fi iubită (a crescut fără tată, cu o mamă mai mult absentă).

Vicky visează la familie de când se știe, la a avea copii, la a fi mamă – poate tocmai dintr-o nevoie de reparație. Pentru a oferi mai mult decât a primit. Însă atunci când se apropie de împlinirea acestei dorințe sabotează relațiile scoțând la iveală angoasele adânci.

Ea este deseori anxioasă, invidioasă și geloasă, simțind profund că nu are deloc ceea ce și-a dorit, trăind permanent o lipsă interioară. Chiar și atunci când chiar primește.

Dacă nu ai cunoscut siguranța, constanța, dragostea împărtășită cu propriii părinți, e greu să le atragi și să le construiești cu un partener/o parteneră. Nu imposibil, dar mult mai greu.

Și totuși, Vicky merge la terapie. Abordarea e una psihodinamică (psihanalitică), bazată pe aducerea în conștient a aspectelor din inconștient, pe explorarea conflictelor profunde, a angoaselor, pe interpretarea viselor și pe reflectarea relației terapeutice (transfer/contra-transfer) – chiar dacă, din păcate, aspectele acestea nu sunt interpretate precum facem real în psihanaliză. Scenariul totuși oferă spațiu să reflectăm noi la proiecțiile ce au loc, ele fiind ilustrate destul de expresiv prin personaje. Iar replicile și atitudinile lor sunt absolut delicioase.

Vedem și încălcări ale cadrului în mai multe aspecte ce depășesc limitele terapeutice (cum ar fi atunci când pacienta ajunge acasă la terapeută și lucrează cu aceasta având șorțul de bucătărie & poze de familie afișate în mediul ei, ieșirea la cafea, declarații de iubire și îmbrățișări…).

Dacă vă pasionează progresul lent și sinuos al unui personaj intens și amuzant, viața reală plină de provocări și dificultăți, abordarea psihanalitică, tema prieteniei – atunci acest serial e potrivit pentru voi.

Într-una din scenele de terapie Vicky pare să descrie Idealul Eului, pe care îl invidiază și urăște în același timp. Conștientă fiind că Eul real este uman, limitat și imperfect – așadar, îl simte ca fiind nevaloros. Se devalorizează și se urăște pentru că e departe de acel Ideal.

” – Cum sunt femeile pe care le urâm?

– Habar n-au ce îngrașă. Se urcă pe cântar și au slăbit 3 kg. Așa, din senin: <<Aiiii, uiii, am slăbit 3 kg<< Și fac caca fără miros. Niște căcăreze de iepure.

– Și tu?

– Eu sunt intensă. Sunt nevrotică. Trebuie să planific, să verific… Iar eu fac caca normal. Sunt mai mult constipată.”

Ia ani de terapie (de profunzime, nu forțare cognitivistă) să transformi o structură auto-sabotoare într-una care se acceptă și își vrea real binele.

#film#Invidioasa#psihoterapie#psihodinamică#psihanalitică

Newsletter – Abonare online (gratuit)
Completează Adresa ta de Email și primești instant pe mail fiecare nou text publicat pe site.

Leave a Reply