– Metaforă personală
Psihanaliza e precum mâncarea bunicii, făcută lent la ceaun, pe foc de lemne. Savoarea, calitatea și sănatatea unei astfel de “mâncări” nu poate fi comparată vreodată cu niciun “fast-food”.
Uneori însă e uman să poftești la un “hamburger”. Uneori orice terapie poate fi de ajutor, mai ales atunci când simți că “mori de foame”. Da, e bună și o shaorma cu de toate câteodată, să nu fim ipocriți! Poți supraviețui în acea zi cu ea și poate chiar să îți placă. Dar nu te HRĂNEȘTI cu adevărat din ea, pe termen lung. Și nu simți acel gust adevărat, pentru că e prea ascuns de aditivii alimentari, sosuri și glutamat de sodiu. Nu îți mai e atât de foame după fast-food, ai hrănit stomacul. Dar parcă nu ți-ai hrănit și INIMA.
În schimb, însuși procesul de gătire lentă e hrănitor (vindecător) în sine: felul în care oamenii se ajutau în a cultiva, a culege și a curăța legumele… Felul în care tăiau lemne și făceau focul. Modul în care amestecau în ceaun. Mirosul acela. Căldura aceea. PREZENȚA UMANĂ. Nu e nevoie să o fi trăit exact așa, ca să îți poți imagina. E parcă parte din sufletul nostru, din ADN-ul și zestrea noastră de popor român.
Și asta face psihanaliza. Nu te amăgește că te-a hrănit, nu îți neagă nevoile mai profunde, nu îți satisface “corpul” pe termen scurt. Pentru că așa cum mâncarea nu e doar despre mâncare și stomac, nici terapia nu e doar despre minte, comportament sau gândire. E în primul rând despre SUFLET.
Și poate că uneori ai vrea să fii hrănit mai repede, însă dacă ai răbdare cu tine și cu focul acela…îți dai seama că nimic nu ar fi fost mai satisfăcător decât ceea ce ai gătit împreună cu “bunica” la ceaun, pe foc de lemne.
#psihanaliza#psihoterapie#metaforă#ceaun#bunica#bunicul#mâncare#satisfacție#hrănire
