Am mai scris despre pete oarbe și erori în psihoterapie. Astăzi numesc aici câteva fantasme (de regulă inconștiente, majoritatea narcisice) ale specialiștilor care există de multe ori dincolo de controlul rațional (conștient) și care duc la eșecuri în psihoterapie/limitează procesul.
Știm că inconștientul e o zonă aflată în afara accesului minții conștiente și raționale, dar care poate fi adusă în lumina conștiinței și care trebuie să fie adusă în conștient dacă lucrăm cu oameni. Ca specialiși e nevoie să ne înțelegem & cunoaștem profund pe noi înșine mai întâi. Iar asta înseamnă a lua contact cu fantasme agresive, oedipiene și preodipiene, cu ură, distructivitate și tot ce mai poate zace în inconștientul nostru.
Multe din fantasmele de mai jos există pentru că goluri emoționale, dorințe interzise sau nevoi personale și frustrări adânci nu au fost suficient elaborate în propria analiză.
Altele există doar pentru că. Fiindcă suntem oameni. Iar inconștientul funcționează după alte legi, nu cele morale, logice, utile, măsurabile sau controlabile.
Și dacă aceste fantasme nu țin de controlul rațional și conștient, cum ne afectează și ce e de făcut cu ele?
Fantasmele și inconștientul ne vor conduce ”din umbră” dacă nu reușim să ne privim cu asumare și onestitate, să analizăm propriile reacții și trăiri emoționale, să ne uităm în contra-transfer. Dacă nu le elaborăm, psihizăm, punem în cuvinte, ele vor fi transpuse în act trecând peste controlul nostru. A nu fi conștient de fantasmele tale te face pasibil de erori grave în procesul de terapie. Poate că nu toate fantasmele de mai jos par grave și poate că nu toate duc la puneri în act dăunătoare, însă tot cred că e necesar să le conștientizăm, dacă există.
Fantasme narcisice (vulnerabile și grandioase, reparatorii sau omnipotente):
– fantasma de a vindeca pacientul cu propria iubire (dorința altruistă de a ajuta devine o năzuință omnipotentă de a vindeca);
– fantasma de a primi recunoștință și de a fi valorizat prin pacient;
– fantasma de a primi validare și apreciere de la pacient;
– fantasma de a fi o mamă ideală (chiar și terapeuții bărbați o pot trăi);
– fantasma de a proteja/feri pacientul de suferință;
– fantasma de a salva și a repara pe celălalt;
– fantasma de a fi iubit de propriul pacient/pacientă;
– fantasma de a fi idealizat;
– fantasma de a avea un obiect de idealizat în pacient(ă);
– fantasma de a poseda pe celălalt;
– fantasma propriei vindecări prin celălalt;
– fantasma de a fi util și energizat/menținut în viață prin celălalt;
– fantasma de a menține pacientul infantil și dependent de el, de a nu-i permite creșterea și vindecarea.
Pe lângă toate acestea, pot exista și o serie de fantasme masochiste sau agresive, sadice ori răzbunătoare, precum aceea de a face dreptate și de a pedepsi, de a fi o autoritate absolută și neîndoielnică, de a primi supunere, de a umili și micșora pe cel aflat în nevoie, de a distruge și a se răzbuna sau (dimpotrivă): de a permite celuilalt să devină un abuzator, încât terapeutul să se poată simți o victimă nevinovată sau un salvator bun.
Există psihoterapeuți cu un fundament puternic narcisic, precum există chiar și cu trăsături anti-sociale (psihopate). Mulți dintre ei aleg această profesie tocmai pentru a-și împlini fantasmele de mai sus. Oamenii au nevoie să știe asta pentru a nu se simți nebuni/defecți atunci când simt ceva nepotrivit în propriul proces. Pentru a avea curaj să vorbească deschis despre ce îi deranjează.
Cei care s-au simțit abuzați/folosiți în orice fel în terapiile lor au intrat probabil pe tărâmul acestor fantasme ale terapeutului incapabil să se privească pe el însuși și să păstreze interesul profund al pacientului, care s-a lăsat condus de propriile nevoi, dorințe sau fantasme inconștiente.
