Alăptării și înțărcării le putem dedica pagini întregi, hrănirea la sân fiind unul din “laitmotivele” psihanalizei, poate chiar esența ei.
În psihanaliză numim generic persoana de îngrijire “mama”, chiar dacă aceasta poate fi o bunică, o bonă sau tatăl. La fel mă voi referi și la alăptare nu doar ca fiind procesul natural de hrănire la sân, ci și acela mai puțin natural, prin biberon, dar cu o conectare emoțională.
Hrănirea prin mamă trece cu mult peste aspectul fiziologic și nevoia de a supraviețui, acest proces stând la baza construcției personalității viitoare a adultului.
Alăptarea nu e doar despre lapte, deși e în primul rând despre un lapte bun, călduț, perfect și dorit de bebeluș. Este și despre acel lapte avut de mamă, pe care aceasta îl controlează, de care copilul DEPINDE.
Hrănirea bebelușului este însă mai mult de atât: este mult despre CONECTAREA fizică și emoțională cu el. Despre acea relație unică ce se desfășoară în timp ce micuțul se înfruptă mai mult sau mai puțin lacom din sânii mamei (din biberon). Este și despre BUCURIA celor doi. Despre SATISFACȚIE și despre IUBIRE. Despre FUZIONALITATE. Despre disponibilitate și frustrare, despre căutare și primire, despre experiență nouă, explorare, integrare, amintire.
În alăptarea naturală mama se poate simți extrem de valoroasă, dorită și apreciată, ca o zeiță puternică din care “țâșnește” viața, o ființă extraordinară ce a dat naștere și hrănește o altă ființă umană, complet vulnerabilă și dependentă de ea. Pot co-exista însă și emoții resimțite ca inconfortabile: nesiguranță de sine, poate nostalgie inexplicabilă, teama de a nu face bine ceva și răspundere extremă, angoase de boală și de moarte, senzația că este “secătuită” de viață, de energie, că este folosită sau chiar agresată.
Prin hrănirea artificială mama se poate simți vinovată că nu a reușit să își satisfacă în mod natural bebelușul, se poate simți insuficientă, depresivă, temătoare, înlocuită. Ea are de “luptat” cu aceste emoții (de înțeles, de acceptat, de a fi blândă cu sine) pentru a îi putea oferi copilului o experiență pozitivă de hrănire, pentru a completa hrănirea cu dragostea, căldura și privirea ei admirativă.
Mama are nevoie să se simtă iubită și susținută de cei apropiați, relaxată privind alte răspunderi din afara casei. Ea resimte în general o nevoie de fuzionalitate cu pruncul în primele luni și o deconectare de ceilalți factori ai realității. Putem spune că în alăptare cei doi sunt într-o lume magică, a fuzionalității, a iubirii ce “curge” dintr-o parte în alta, a iubirii ce satisface, liniștește, împlinește. A admirației și a “lăsării” spre celălalt și în relație.
În acest act atât de prețios, de intim și de special, mama și pruncul creează o primă relație inter-umană. Bebelușul suge și vede privirea mamei, din care înțelege (simte) cât este de important și de iubit. Este esențial ca micuțul să perceapă disponibilitatea mamei și prezența ei emoțională, pe lângă cea constantă, fizică.
O mama deconectată de sine, prea stresată sau deprimată va efectua niște acte de îngrijire mecanice, dar nu va reuși să transmită acea bucurie pentru copil, nici să se conecteze cu el și să îi dea voie să aibă încredere, să se dezvolte natural și să își creeze o imagine de sine pozitivă, prin ochii și sentimentele ei.
Contează enorm și anii ce vor urma, însă hrănirea și conexiunea din primele luni își pun amprenta, creând fundația personalității sănătoase. Multe dintre patologiile grave își au punctul de pornire în această etapă primară.
Oare ce convingeri despre lume, despre viață și despre noi, ne-am creat încă de atunci, dinainte de a avea măcar instrumentele limbajului?
#alăptare #sân #biberon #conexiune #mama #fuzionalitate
