E nevoie să ne convingem că viața e frumoasă, prin a ne strădui să fim optimiști și recunoscători
sau mai bine
o facem mai frumoasă, dinspre interior spre exterior?
Sunt perioade în viață când poate nu mai reușim să vedem frumusețea vieții, să ne bucurăm de ce avem, să ne simțim în armonie cu exteriorul. Când ne simțim poate melancolici și nemulțumiți, goliți interior, fără un motiv anume.
Mulți oameni încearcă să ajute îndemnându-te să fii mai optimist, să fii recunoscător pentru ce ai, să te forțezi să îți modifici gândirea pentru a putea vedea frumusețea vieții tale.
În realitate, când la interior sunt haos, confuzie, sabotare și nevoie de înțelegere a rănilor și conflictelor interne, nici la “exterior” (în viața ta) nu are cum să fie bine.
Nu te biciui dacă aparent și teoretic, rațional, ai ceea ce ți-ai dori sau crezi că și-ar putea dori cineva (carieră, familie etc), DAR nu reușești să te bucuri și să fii mulțumit de ele. Judecata, critica, încurajările și sfaturile de a fi bucuros/bucuroasă de ele NU te vor ajuta, dimpotrivă. Vor crește vinovăția.
Uneori e în regulă să te simți inclusiv așa…nemulțumit, nebucuros. Inconștient trăim tot felul de dinamici interne, pot fi aspecte extrem de subtile, fine, complexe, profunde, de care nu suntem conștienți și care ne controlează.
– Poate fi o fidelitate față de “mama” din interior, care a fost mereu neiubită și nefericită, deci (inconștient) să nu-ți dai voie să fii mai bine decât ea…
– Poate fi o atitudine venită dintr-o stimă de sine scăzută, în care nu consideri că meriți și atunci, deși ai, te pedepsești nebucurându-te;
– Poate fi o nemulțumire reală, pentru că în ciuda imaginii de viață perfectă, sufletul simte dacă ceva nu e autentic. Sufletul poate plânge după ceva mai real, după acea conexiune emoțională care lipsește cu cei apropiați, în ciuda a ceea ce avem.
A înțelege ce se petrece cu noi nu e simplu, nici liniar. Nu e o cauză directă anume, de cele mai multe ori e un cumul de factori care se luminează în terapie încet-încet. Nici măcar nu e suficient să îi înțelegem rațional, altfel psihologul ne-ar spune direct posibile variante, am bifa una din ele și am pleca la fel de goi pe interior.
În drumul nostru spre a face mai multă lumină înăuntru, pentru a ne bucura mai mult de noi și de viețile noastre, e nevoie să pășim în ritmul nostru și să fim conectați nu doar la mintea noastră rațională, ci și la tot ceea ce simțim. Iar această încredere de a lăsa afectivitatea să fie, împreună cu cineva care ne susține, se creează în timp. Facem lumină nu doar explorând cu mintea, ci dând voie să existe acelor părți închise “în subsol”, punând în cuvinte aspecte blocate la interior, pe care le cărăm ca poveri și care au nevoie să fie văzute, auzite…
Ai răbdare cu tine și nu te judeca dacă nu reușești să fii mulțumit cu viața ta. E nevoie să începi să fii mai întâi mulțumit de/cu tine, să te cunoști, înțelegi, accepți și să te iubești, pentru a putea armoniza cine ești și ce ai, pentru a te putea bucura de toate. Uneori ca să te poți bucura, e nevoie să lași lacrimi amare să curgă… Și e în regulă să fie așa.
