În orice proces cu scop terapeutic este extrem de importantă alianța terapeutică, relația de încredere ce se creează între cei doi, dar și formarea analistului, capacitatea sa de conținere fără judecată, de susținere în trăirea emoțiilor dureroase, de a se pune pe el ca ”unealtă” și vas conținător al celuilalt.
Consider că un proces profund și eficient este o asumare a celor doi subiecți implicați – analistul se pune la dispoziția analizandului, însă ține mult de resursele și implicarea acestuia ca evoluția să aibă loc, simptomele să se amelioreze și să se simtă rezultate (în timp).
Abordarea psihanalitică te poate ajuta:
✔ Să intri în contact cu emoțiile tale dureroase (de care în general fugi și care deseori sunt transpuse în somatizări), atunci când ești pregătit să faci asta, în ritmul tău; reușești să intri mai bine în contact cu propria vinovăție, rușine, cu gol, cu sentimente de abandon, adicție, frustrare, angoase etc; simți că e în siguranță să le trăiești măcar acolo, pentru că pot fi conținute (posibil să dureze mai mult procesul de conectare cu ele și cu tine, dar ajută să simți că ai putea face asta în cadrul sigur al ședințelor);
✔ Să te cunoști și să te înțelegi mai bine, mai profund, mai complex, să știi cine ești și ce îți dorești, să înțelegi aspecte din inconștient (conflicte, contradicții, dorințe, motivații ascunse ale unor comportamente etc);
✔ Să te simți mai liber așa cum ești, cu părțile tale bune sau cu cele imperfecte, să aduci lumină în lumea ta internă, punând în cuvinte experiențele tale și trăirile apăsătoare;
✔ Să simți schimbări profunde în timp, chiar dacă revin perioade dificile sau regresii (e firesc). Comparativ cu momentul T⁰ (de început al procesului terapeutic) te simți mai bine cu tine, ar trebui să scadă sentimentele de vinovăție și nepotrivire, să simți o mai mare satisfacție în ceea ce faci, să te cunoști și înțelegi mai bine, să te accepți mai ușor, te simți mai autentic și asta îți aduce bucurie; relațiile cu cei din jur suferă modificări de care ești mulțumit, pentru că sunt mai puțin dureroase, chiar dacă ai poate renunțat la unele dintre ele;
Direcția procesului ar trebui să țină de specificul persoanei din cabinet, de cine este el, iar ajutorul să nu fie unul de suprafață, legat doar de gestionarea unor situații problematice repetitive, ci unul de profunzime, în care se identifică și cauzele tiparelor, se elaborează (conștientizează și integrează) rănile și conflictele inconștiente, astfel încât auto-sabotajele se diminuează/își pierd sensul.
Analistul:
- Încearcă să te cunoască, să te înțeleagă, relaționează cu empatie, fără a te seduce/infantiliza oferind sfaturi sau ghidaj concret; îți stimulează părțile mature din tine, în timp ce te ajută sa le vezi pe cele de “copil”, care au nevoie să fie crescute (în ritmul lor). Nu te face sa te simți defect orice ai face/spune. Nu îți cere socoteala, nu îți vinde moralisme, nu te judecă și nu intră în dezbateri/contraziceri de nicio natură.
- Îți acceptă deciziile și faptele, oricare ar fi ele, nu e vorba despre “a avea dreptate”, nu are rol de polițist, judecător sau preot, îți aduce clarificări, deschide ipoteze și explorează împreună cu tine adevărul tău personal.
- Nu te presează să rezolvi relațiile reale cu cei din jur, chiar dacă asta se poate întâmpla implicit; scopul e să fii bine tu, pentru că tu vii la terapie, nu mama sau soțul. Nu ia apararea altei persoane din viața ta, dar nici nu îți încurajează rolul de victimă sau decizii drastice – în abordarea psihanalitică procesul este unul de durată, însă și de profunzime: schimbările sunt unele profunde, are loc o transformare a personalității printr-o creștere psihică.
- Nu îți face promisiuni, nu se pune în poziție de ”vindecător”, nu îți dă exerciții pentru acasă ori teme, nu îți sugerează să faci sport sau să îți schimbi stilul de viață; ceea ce e benefic e să înțelegeți împreună de unde vin comportamentele care îți fac rău și care e beneficiul lor inconștient, pentru care poate fi chiar dăunător să schimbi ceva forțat (lezezi alte părți din tine); el este acolo pentru a te susține să te descoperi și să îți găsești propria cale.
- Analistul nu simte să se vulnerabilizeze împărtășindu-ți din viața lui, pentru că terapia e DESPRE TINE și ar fi bine să rămână așa.
- Poate conține atât emoții dureroase, cât și validări pozitive; în această abordare pot exista momente de tăcere, care au sensul lor.
Relația ajută cu adevărat atunci când:
✔ Simți că poți avea încredere, te deschizi din ce in ce mai mult, spre beneficiul tău; s-a creat o alianță care te face să simți că te poți reconstrui, pentru că ești primit exact așa cum ești, chiar dacă pare singura relație sănătoasă din viața ta; acolo e refugiul unde poți fi TU fără temeri, până când îți devii propriul refugiu și în viața din afara cabinetului;
✔ Îți dai voie să te folosești de sprijinul adus de relație și intervențiile specialistului, însă acesta nu încearcă să te țină “legat” oferindu-ți pastilute de supraviețuire de la o ședință la alta, ci vrea să te ajute să te vezi și singur din ce în ce mai bine, devenind din ce în ce mai autonom.
✔ Sunt respectatele regulile de etică și cadru.
