CE MAI CONTEAZĂ TRECUTUL? FII POZITIV, BUCURĂ-TE, AI CREDINȚĂ! IARTĂ ȘI TRĂIEȘTE ÎN PREZENT!
Așa sună multe îndemnuri, care sugerează că dacă ne dorim să înțelegem cum ne-a afectat trecutul înseamnă că nu vrem să iertăm, înseamnă că ne judecăm părinții sau înseamnă că vrem să ne aducem inutil o suferință suplimentară. Ei bine, niciuna din aceste acuzații nu e fondată. Poate pare mai simplu să negăm realitatea, adevărul și aspectele pe care nu vrem să le vedem, de prea multă frică, însă ele tot își vor găsi o cale spre suprafață, iar dacă nu o facem conștient, prin terapie și lucru cu noi, corpul o va face prin simptome.
Desigur, există oameni care au crescut cu o bază suficient de bună și au o viață de care pot fi mulțumiți, fac față cu bine suferințelor inerente. Terapia nu e necesară tuturor, evident. Aici scriu despre cei care resimt în ei blocaje, tristeți, furii inexplicabile, cei care se frământă și caută o cale de a fi mai bine, zi de zi.
DE CE NU PUTEM UITA?
Mulți oameni consideră că trecutul e trecut, ar trebui să uităm, iertăm și să ne vedem de viață. Dar iată că cei care suferă enorm și nu înțeleg de ce, nu pot face asta. Trecutul ESTE ÎN NOI. Trecutul SUNTEM NOI. Nu ne putem înțelege rupându-ne de el, de modul în care ne-am format. Trecutul încă ne guvernează destul de mult și dacă suntem onești putem observa asta destul de ușor: atunci când ne dorim ceva, dar ne sabotăm singuri, atunci când ne simțim inutili, insuficienți, neiubiți, singuri, deprimați, fără sens, “defecți” și nu știm de ce ne facem singuri rău sau nu reușim să ne înțelegem stările, sabotajele. Chiar dacă uităm destul de mult din punct de vedere cognitiv, al memoriei cerebrale, ființa noastră nu uită.
CAUZELE
Sunt atâtea persoane care iau tratamente medicamentoase pentru depresie, anxietate, fobii sau diverse boli, încercând să țină sub control simptomele, dar nerezolvând cu adevărat cauzele.
Da, cauzele sunt profunde. Da, cauzele sunt extrem de dureroase, pentru că vin dintr-o perioadă extrem de vulnerabilă, când eram în formare și aveam nevoie să fim protejați și iubiți. Nu cred că putem vorbi de simptome apărute la vârsta adultă, care să nu aibă o cauză în vârstele timpurii, unde ne formăm, integrăm și întărim psihic. A vedea acea suferință, acea lipsă/acel abuz nu înseamnă a ne judeca părinții, ci a da un sens. Atunci când ne înțelegem frământările, golurile, nevoile, frustrările, reacțiile, modurile de relaționare, suferințele…atunci e mult mai multă lumină și capacitate de a evolua, în toate direcțiile. Nu ne criticăm părinții pentru că și ei au făcut ce au putut, ÎNSĂ avem voie și avem nevoie să punem în cuvinte cum ne-am simțit răniți/neiubiți/nevăzuți/insuficienți.
A propune să ne uităm în noi, în trecut, în relațiile care ne-au adus suferință, nu înseamnă a crea o suferință suplimentară, ci a o vedea pe cea care zace în adânc. Înseamnă de fapt a deschide ușa unui beci în care am adunat prea multe mirosuri de nesuportat și care credem că, dacă e bine sigilat (aparent ermetic), nu ne afectează mirosul plăcut de la etaj.
SIMPTOMELE ȘI ”CADAVRUL DIN SUBSOL”
A lua compulsiv anelgezice, a bea, a fuma, a consuma droguri, a mânca pe fond emoțional sau a face sex pentru compensare, a munci peste măsură, a face sport chiar, toate pot fi maniere de a fugi de emoțiile dureroase și de cauzele simptomelor. Pe termen scurt ele pot ajuta, însă nu fac față pe termen lung. E ca și cum am parfuma o cameră în a cărei pivniță avem un cadavru. Sau a planta o narcisă lângă o hazna. Da, temporar poate va mai acoperi din duhoare, dar pe termen lung nu e o soluție sustenabilă. La un moment dat mirosul urât tot va ieși la suprafață. La un moment dat emoțiile și experiențele nedorite din trecut tot își vor face loc, ele au nevoie să iasă, sa fie văzute și înțelese, puse în cuvinte, integrate în cine suntem. Poate că acel miros pare mai periculos decât e, fiind închis în subsol. Poate că odată scos la suprafață vedem că era doar…compost de ceapă. Sau poate chiar e un “cadavru”, poate chiar ”pute rău”. Poate chiar avem mult de procesat, pentru a face curat și a aerisi. Travaliul acesta psihic e greu de dus, chiar și cu o însoțire bună (într-o terapie bună). Dar dacă simți că vrei să fii bine cu tine, merită tot greul.
URCUȘURI ȘI COBORÂȘURI
E firesc în parcursul tău să mai cazi și să mai regresezi, să te ridici, să ceri ajutor, uneori poți fi blând cu tine, dar alteori te întrebi ”de ce tu”, de ce atâta durere, vrei să fugi de suferință, îți faci curaj, dai înapoi, mergi înainte…toate fac parte din evoluția ta. Însă a te preface că beciul e bine sigilat și că tu ești fericit acoperind totul cu parfumuri, nu reprezintă o evoluție, ci doar…SUPRAVIEȚUIRE.
#inconștient#suferință#psihanaliză
P.S: asta nu înseamnă că îndemn pe oricine să se avânte singur în a se cunoaște, nu recomand hipnoză și tehnici de a scoate la suprafață inconștientul în formă brută și rapidă, astfel de conștientizări forțate pot face mai mult rău decât bine.
