Când ne-am dorit un copil și ne apropiem de primirea lui în viața noastră, atât femeile, cât și bărbații trecem prin tot felul de stări care deseori depășesc înțelegerea și controlul nostru conștient.
Dacă relația voastră a fost una bună înainte de a deveni părinți, iar apoi ați simțit că s-a pierdut/deteriorat sau dacă tu sau partenerul/partenera ta treceți prin stări interne extrem de dificile, acest text cred că va fi util pentru a înțelege și altfel provocările pe care le trăiți.
PROVOCĂRI LEGATE DE BEBELUȘ
E uman să simțim orice în acest proces de adaptare, care nu e ușor pentru nimeni, nici chiar când pare natural, firesc și atât de dorit.
Nașterea unui copil vine cu multe provocări de a ne adapta îngrijirii unei ființe total dependente de noi, cu multe schimbări concrete, de ordin material, financiar, cu răspunderi importante, însă mai ales cu provocări emoționale, mare parte din ele nefiind conștientizate (existând însă la nivel inconștient).
E firesc să proiectăm în bebeluș dorințe puternice, nevoi de conexiune, sentimentul de a fi utili, să trăim fuzionalitate, să găsim chiar un sens al vieții în asta, să ne bucurăm de parentaj, dar în același timp e firesc să existe și teamă, anxietate, neîmplinire, neputință, confuzie, vinovăție, stări de neînțeles.
DINAMICI INTERNE INCONȘTIENTE
Atât mama, cât și tatăl, trec prin propriile dinamici inconștiente, în care odată cu noul rol retrăiesc trăiri din propria perioadă de bebelușeală. Identificându-se cu propriul copil, adultul regresează deseori la propriile experiențe timpurii.
În același timp, amândoi se pot identifica (inconștient) cu propria mamă/propriul tată, ceea ce poate aduce liniște, relaxare, încredere (când creșterea personală a fost una suficient de bună) sau dimpotrivă, această dinamică poate scoate la suprafață sentimente de furie, ură, stări de neputință, depresie, frustrare, poate declanșa dependențe, închideri în sine, în muncă, în alcool (când copilăria a fost marcată de neglijență sau abuzuri, de abandon, a existat un părinte absent emoțional/agresiv etc).
Dacă aveți un copil mic, fiți blânzi cu voi!
Se vorbește mult despre dificultatea de a îngriji bebelușul, despre lipsa de somn, despre depresia mamei, despre răceala sexuală între parteneri, despre dificultatea de a implica tatăl în cuplul mamă – bebe, despre provocările financiare, despre sfaturile nedorite.
Dar nu se vorbește aproape deloc despre rănile proprii ce ies la suprafață, despre identificările inconștiente cu propriii părinți, despre regresiile emoționale ce apar inevitabil.
GREUTĂȚILE LUI, GREUTĂȚILE EI
Când simți că tu sau partenerul tău v-ați schimbat după ce s-a născut copilul și parcă nu vă mai regăsiți în acest nou rol, când relația se degradează și parcă el/ea e altcineva, privește schimbarea cu blândețe: cumva, chiar este altcineva. După ce au un copil/mai mulți copii atât ea, cât și el pot trece prin conflicte interne de care nu sunt conștienți și pe care nu știu cum să le gestioneze, pentru că nu reușesc să pătrundă cauzele trăirilor. Așa că fiecare se alină așa cum poate.
Pe când femeia are “la îndemână” tot felul de stări emoționale ce se văd la suprafață și chiar deține mai ușor comunicarea (nu mereu, dar în general îi e mai ușor să se exprime, să se înfurie, să plângă și să se plângă, își dă voie mai mult să simtă neputință sau vinovăție), bărbatul are mai degrabă evadări subtile, în jocuri, muncă, validări externe sau alte alinări de compromis, negându-și trăirile și fugind de ele.
CUPLUL
Nu înseamnă că nu vă mai iubiți. Nici că sunteți oameni răi.
Înseamnă că a fi părinte nu e așa de greu precum se spune. E de fapt mult mai greu și mai provocator.
Când a fi părinte vine cu suferință puternică, anxietăți, depresie, furie extremă, dependențe, e nevoie să privim în cine suntem profund, nu doar pentru a fi niște părinți mai buni, ci pentru a ne bucura mai mult de acest rol, de noi, de copil, de partener(ă).
Un proces de psihoterapie individuală ajută enorm în a înțelege propria dinamică de relaționare și, deci, aduce claritate și asupra cuplului.
E nevoie să fiți îngăduitori unul cu altul și să vă ajutați prin comunicare, să vă deschideți cu sinceritate și vulnerabilitate, pentru a găsi se mai bune soluții împreună.
Încheiere
Nu te compara cu alte cupluri/familii. Nu știi ce se află dincolo de pozele lor perfecte. Nu e o rușine să treceți prin dificultăți, dar e nevoie să căutați sprijin pentru a le depăși, atunci când înțelegerea problemelor simțiți că vă depășește.
P.S: acest text nu este despre familiile în care există abuzuri fizice, emoționale sau manipulare din partea celuilalt. Acolo e o altă dinamică.
