PROTEJEAZĂ-ȚI FIICA – PROTEJEAZĂ-ȚI FIUL
Se scrie mult în perioada aceasta despre violența domestică și greul femeilor de a se elibera din relații abuzive.
A crea un tablou clinic al societății ar fi imposibil, cred, de realizat. De la trecutul istoric traumatic al poporului român, la rănile abandonului în familiile destrămate (cu unul sau doi părinți în străinătate), de la abuzul de alcool și dependențele pentru jocuri, la neglijență emoțională, lipsa modelelor sănătoase din familie, greutăți materiale, copilării marcate de sărăcie, violențe de tot felul… ar însemna să trecem prin toate patologiile pe care le cunoaștem și dincolo de ele… Ar fi imposibil și nu știu cât ar fi de util, concret, să facem un portret psihologic al românilor.
Nu putem schimba societatea, nici pe ceilalți. Putem însă aduce valoare în “pătrățica” noastră.
FUNDAȚIA SĂNĂTOASĂ – Ce model oferim copiilor?
Pentru a putea oferi modele sănătoase de relaționare și iubire de sine, e necesar ca mai întâi noi să ne uităm în propriile răni și să ne căutăm binele. Copiii nu au nevoie de părinți care se sacrifică, ci de adulți care au grijă de ei înșiși, în primul rând!
*Ducem, astfel, în prezent, un efort dublu: pentru noi, și pentru ei, în același timp. Avem o misiune extrem de importantă și grea, aceea de a lăsa moștenire mai puțin bagaj dureros și mai multă sănătate psihică, pe cât putem.
Față de părinții și bunicii noștri, pentru care viața a fost despre supraviețuire mai mult decât despre bucurie, noi avem mai multe unelte de a învăța iubirea sănătoasă de sine. Nu e ușor, dar suntem datori ca noi înșine să ne protejăm, să învățăm din experiențele noastre, să ne uităm în rănile noastre, pentru a alege mai bine și pentru a-i putea crește cu mai multă iubire, în siguranța de care au atâta nevoie. Îi putem proteja cu tot ceea ce ține de noi, fără a-i închide într-o bulă ireală, ci însoțindu-i cu prezența noastră cât mai bine, în lumea reală. Dar ca să facem asta, avem nevoie mai întâi noi să fim cât mai bine.
A îi vedea și iubi așa cum sunt, a le pune limite și a le fi aproape emoțional, în creșterea lor, sunt cărămizile de aur puse în fundația lor, cărămizi ce vor oferi intern un sprijin de netăgăduit atunci când vor crește. Chiar dacă mai facem greșeli.
CE PUTEM FACE CA PĂRINȚI?
Protejează-ți copiii de violența domestică asupra ta (ca partener): nu accepta abuzuri fizice sau verbale violente, bătăi , jigniri, abuzuri emoționale: pedepse, manipulări, amenințări, șantaj. Dacă ești mamă, caută sprijin pentru a ieși din astfel de medii nocive și fă psihoterapie pentru a te stabiliza și a nu repeta astfel de tipare; dacă ești tatăl, află că poți obține copilul când mama lui suferă tulburări și aplică astfel de tratamente. Niciun copil nu merită crescut într-un astfel de mediu, iar abuzurile resimțite de tine ca adult ajung la el cu efecte mult mai grave
Protejează-ți copiii de violențe și abuzuri sexuale: ai grijă la ce trăiește copilul tău în preajma partenerului, în relațiile de la școală, în relațiile dintre frați, la rude când privesc televizorul, cu prietenii când se uită pe telefon. Copiii au nevoie să fie protejați de contexte prea timpurii în care să fie expuși sexualității. Abuzul sexual nu înseamnă doar agresiuni fizice de penetrare sau atingeri exagerate, ci și a vizualiza diverse conținuturi sexuale într-o etapă precoce!
Păstrează o relație apropiată cu ei în toate etapele de creștere, nu doar atunci când sunt mici. Comunică fără a judeca, arată-le că îți pasă cu adevărat de ei, mizează pe empatie și susținere, nu pe rigiditate și rușinare. Copiii au nevoie să simtă că se pot deschide. Și au nevoie de alianța cu părintele la orice vârstă, chiar și atunci când există simultan și nevoia firească de a îl confrunta.
Învață-i de mici să pună limite. Să nu accepte intruziuni, să nu se lase manipulați, să știe să refuze și să spună nu, să exprime ceea ce simt, să caute și să ceară ajutor la nevoie. Pot învăța de mici că victima tinde să simtă rușinea agresorului, însă în realitate nu trebuie să permitem agresiuni și să tăcem de rușine.
Ajută-i să trăiască orice emoție, trăind-o împreună cu ei: fii acolo în furia lor, în tristețea lor, în frustrarea lor, arătându-le că nicio emoție și nicio trăire nu ne poate distruge. Când ei au trecut prin astfel de stări împreună cu un părinte și au învățat treptat să devină mai autonomi, nimic nu are cum să îi mai doboare, la vârsta adultă. Orice supărare sau eșec are o lumină la capăt, iar noi le dăm această lumină, atunci când îi creștem cu susținere. A putea tolera emoțiile dureroase poate că e cea mai de preț unealtă în viață, pe lângă aceea de a ști să te bucuri, să iubești și să fii iubit.
Chiar dacă îi crești singur(ă), fără celălalt părinte, nu încerca să suplinești ambele roluri. Nu face din tatăl absent sau din mamă absentă o fantomă, un secret, ceva de nevorbit. Nu duce un dublu rol. Discută cu copilul despre situația voastră particulară, a familiei, despre trecut și prezent, despre ce simte și gândește el. Pune în cuvinte ce crezi că el nu are curajul să rostească. Nu lăsa tăcerea să creeze povești înfricoșătoare sau triste, mai bine spune tu povestea realist, adăugând că nu e vina copilului pentru absența părintelui. Adăugând suferința ta, ca mamă/tată, de a nu-i putea oferi celălalt părinte bun, de care ar avea nevoie. Dă-ți voie să suferi împreună cu el pentru lipsa voastră, vorbind în același timp despre oportunitățile pe care le aveți și despre faptul că viața ne oferă mereu surprize. Nu îi nega suferința, dar nici nu i-o amplifica printr-o viziune negativistă. Nu face din copilul tău un partener, nu îl idealiza, nu îl ține dependent de tine. Fii așa cum poți, suficient de bun.
Cred că atunci când oferim modele sănătoase de iubire și relaționare, copiii deveniți tineri nu vor căuta teribilisme, nici nu se vor mulțumi cu firimituri. Când fundația iubirii lor e suficient de bună, vor ști să discearnă iubirea de abuz, vor ști să se protejeze, vor avea repere sănătoase de iubire și relație. Iar până atunci, să îi protejăm noi.
#fiice#fii#parentaj#abuzuri#violență#fundație
Poza quotefancy.com
