Elogiu pentru FEMEIE
Dincolo de a fi văzută în nevoile ei, de a primi atenție și de a fi apreciată pentru tot ceea ce oferă, consider că o femeie are nevoie să se simtă ADMIRATĂ. Ea are nevoie să fascineze și să simtă că e specială pentru bărbatul ales.
Ea simte când bărbatul de lângă ea o admiră pentru frumusețea ei (exterioară și interioară), pentru acea naturalețe și feminitate pe care nu le-a închis undeva și nici nu le-a pervertit, pe care le lasă a fi.
O femeie sigură pe ea și pe feminitatea ei, va atrage ușor admirația și respectul bărbaților. Și nici nu are nevoie să facă prea multe în acest sens, puterea și seducția feminității fiind intrinseci, atunci când sunt asumate, trăite autentic. Dacă au crescut într-un mediu unde feminitatea a fost acceptată, dacă au simțit că au fost primite așa cum sunt, dacă nu au trăit simțind că s-ar fi dorit să fie băieți sau că a fi femeie este un chin – atunci le va fi extrem de ușor să se simtă bine în rolul lor de femeie.
Sunt însă multe femei care în ciuda a ceea ce au de oferit și a Frumuseții lor, intră în relații abuzive, unde sunt nevăzute și neapreciate. Poate că inconștient au dorit să repare o relație timpurie (cu mama, cu tata, cu ambii), poate (tot inconștient) nu și-au dat voie să fie mai fericite decât mama lor, poate au vrut să salveze, simțind că ele pot face orice, diferit de mama lor, poate au avut răni atât de adânci încât au atras parteneri care să le facă iar să sângereze, pentru a se putea în sfârșit îngriji de cicatrici.
Și cum se simte o femeie neadmirată? Cam așa, aș spune eu, în termen de comparații floristice:
Femeia neadmirată e ca o floare de colț strivită de bocanc…
… sau ca o gura leului lângă o casă părăsită,
… ca un ghiocel blocat pe veci sub gheață,
… ca o algă azvârlită de la malul mării cu piciorul,
… ca o frezie fără miros,
… ca o lalea fără petale,
… ca un curpen fără soare sau ceață,
… ca niște zorele albastre care nu s-au prins niciodată,
… ca o crăiță între alte un milion, neobservată, pe un simplu trotuar,
… ca un trandafir oferit la o despărțire,
… ca un mesteacăn confundat cu un plop alb într-o toamnă târzie,
… ca o orhidee pe moarte, uitată la geam (și surprinzător de vie după mult timp, dacă nu a fost aruncată),
… ca niște gladiole pe un mormânt,
… ca o garofiță fără culoare,
…. ca o narcisă prea sălbatică pentru a fi găsită pe vreun traseu nemarcat,
… ca Mâna Maicii Domnului, fără a-i fi fost simțită vreodată mierea ascunsă,
… ca un boboc de crin încuiat într-un beci,
… ca un ciorchine de liliac necăutat vreodată pentru florile cu 5 petale,
… ca o zambilă tăiată și condamnată,
… ca o Nu-mă-uita într-o singură nuanță,
… ca niște flori de corn nebăgate vreodată în seamă,
… ca un lichen de pădure, dar prins de un zid de beton,
…ca o gențiană nerecunoscută pentru că e prea rară,
… ca un nufăr doar cu frunze…
Da, toate florile sunt speciale și valoroase, chiar și fără a fi văzute. Florile pot doar exista. Femeile se bucură să fie văzute în frumusețea lor.
