Seria ”Mecanisme de apărare” – PROIECȚIA
”Proiecția este operația inconștientă prin care subiectul expulzează în lumea exterioară gânduri, afecte și dorințe de care nu are știință sau pe care le refuză în el, atribuindu-le altora: persoane sau lucruri din mediul său înconjurător.” (Șerban Ionescu)
Prin această activitate defensivă Eul eliberează o neplăcere – trăirea internă e refulată și expulzată la exterior, ajungând înapoi în conștient deformată și ca aparținând cuiva din afară (neaparținând subiectului).
Proiecția stă la baza teoriei care spune că oamenii ne sunt ”oglinzi” și că tindem să reacționăm intens în fața unor trăsături regăsite în ceilalți și neacceptate/nerecunoscute în noi. Tindem să judecăm aprig trăsături, comportamente ce ne repugnă, ne provoacă furie sau dispreț nu pentru că am fi asemenea celor pe care îi blamăm, ci poate tocmai pentru că nu ne dăm voie nicicând să ne apropiem de acele dorințe inconștiente atât de critic judecate. Prin proiecție ne apărăm de propriile dorințe interzise, nevoi, conflicte sau fragilități, în interesul propriei economii psihice.
Astfel, proiecția împiedică întoarcerea refulatului și focalizează angoasa asupra unui obiect extern mai ușor de evitat. Cel mai grăitor exemplu sunt fobiile – delirul de persecuție și frica de un animal/spațiu ce poate fi mai ușor de evitat decât pulsiunea internă (intolerabilă). Fobiile (teama de păienjeni, de spații închise etc) nu sunt doar frici iraționale, ci anxietăți profunde, inconștiente, produse din conflicte interioare nerezolvate.
Tot în modelul proiecției includem și gelozia proiectivă (celebra vorbă populară: ”Hoțul strigă hoțul”): partenerul gelos refulează propriile dorințe de infidelitate, le proiectează în celălalt și le transformă în teama de a fi înșelat (care este, la bază, dorința de a înșela).
Superstițiile, credințele mitologice sau religioase, convingerea că răul aparține unor demoni exteriori (diavolii) – toate sunt atribuiri la exterior ale unor aspecte trăite ca intolerabile la interior. Lipsa capacității de înțelegere și asumare a propriilor dorințe și pulsiuni mai puțin morale/perfecte/inocente, duce la activarea mecanismelor de apărare. În cazul proiecției, individul rămâne imaculat, nevinovat, pur, bun. În timp ce răul aparține exteriorului: pisicii negre, oglinzii sparte, ghinionului, altora, demonilor, ispitei, narcisiștilor, statului, vremurilor, ”generației de azi” etc.
Proiecția e firească în etapele timpurii de creștere, când Eul e prea slab pentru a conține angoasele. (Copilul care dă vina pe frate pentru prostioara făcută de el. Care plasează răspundere sau vină în soare/vânt/aer/orice altceva ce a dus la fapta sa, neputându-și-o încă asuma.)
Mecanismul e prezent și în visele de noapte (unde putem manifesta nu doar frici profunde, ci și dorințe agresive, de răzbunare, plasându-le însă în alte ”personaje”). Individul se trezește speriat din vise care prezintă accidente, ură, atac, moarte, dar se liniștește atunci când își amintește că nu el era subiectul agresiv, ci un altul (ba poate chiar el era de fapt cel persecutat). Alteori faptele îi aparțin, dar la trezire își spune: ”A fost doar un vis.” (lipsit de sens). E uman să ne apărăm în fața propriei agresivități, nu mulți oameni pot fi în contact cu pulsiunile și fantasmele lor distructive.
Anxietatea poate fi tot o formă prin care individul a proiectat propriile pulsiuni agresive în mediul exterior și le-a introiectat sunt forma unui pericol extern, păstrând sentimentul de persecuție.
În psihoterapie transferul trăit în relație cu terapeutul are un potențial de proiecție și e bazat pe regresii emoționale: analizandul îl percepe pe analist precum anterior și-a simțit părintele/figura autoritară și proiectează asupra lui interpretări/percepții subiective, reproducând experiența trăită în copilărie. Alteori își proiectează asupra lui propriile sentimente/stări.
Exemplu: ”Ați avut o zi proastă?” / ”De ce vă uitați așa ciudat?” / ”Mă simt disprețuită când păreți preocupat.”
Prin proiecție trecutul se transformă în prezent, interiorul în exterior și astfel obținem o înțelegere profundă a celor greu de înțeles – este de fapt un mecanism esențial pentru înțelegerea vieții psihice individuale sau colective, normale sau patologice.
Proiecția e strâns legată de refulare, deplasare și introiecție.
Caz: ”Doamna D a relatat (în ședință) că se gândea că șeful său fusese furios pe ea în ziua precedentă. Ea mi-a explicat că acesta o rugase să pregătească o scurtă notă informativă pe care să i-o aducă cât mai repede posibil. Acest lucru era dificil de realizat, din cauza celorlalte sarcini de care ea trebuia să se ocupe în ziua respectivă. Prin urmare, a predat nota mai târziu decât sperase. Deși șeful său nu indicase în mod expres că ar fi fost deranjat de această întârziere, ea a stat trează toată noaptea, făcându-și griji că îl înfuriase pe acesta.
După o discuție scurtă, a devenit evident că ea era cea care se înfuriase pe șef, considerând nedrept ca acesta să aștepte o rezolvare rapidă a sarcinii în contextul deja aglomerat. Astfel că a proiectat propria furie asupra șefului, imaginându-și ca acesta era furios pe ea. ”
Bibliografie: ”Mecanismele de apărare” (Șerban Ionescu), ”101 apărări” (Jerome Blackman).
