(
Acest text nu se adresează celor care nu mai au părinții în viață, dar îi divinizează încă, nici celor care sunt mai degrabă ei părinții părinților lor, trăind o viață de sacrificiu, nici celor care simt enormă vinovăție și insuficientă recunoștință pentru ei, nici celor detașați complet (aparent), invocând o autonomie totală și indiferență emoțională. În aceste situații rănile sunt mult mai ascunse de mecanismele de apărare și nu voi dezvolta aici aceste apărări.)
Scriu acum pentru adulții care simt că suferă în relație cu părinții lor: fie pentru că aceștia nu îi susțin, nu îi înțeleg, sunt neimplicați în viața nepoților sau sunt reci emoțional, nu îi caută niciodată, nu arată că le pasă, fie chiar se simt criticați și agresați de ei. Pentru adulții care sunt triști, dezamăgiți, chiar furioși pentru că părinții nu oferă ce și-ar dori/ar avea nevoie ei.
Pentru acești adulți care încă trăiesc răni de copil, aș scrie că e firească durerea. Că e umană dorința și căutarea iubirii părinților, chiar și la vârsta adultă. Nu cred că vreodată putem stinge nevoia de a avea o MAMĂ BUNĂ, nici chiar când suntem mame, tați sau deja deveniți bunici.
Ce putem face, însă, e să parcurgem un DOLIU (și chiar mai multe) pentru acele părți de copil insuficient iubite. Putem maturiza părți din noi în relația terapeutică, pentru a nu mai suferi profund/pentru a nu ne mai lăsa conduși de suferința din relațiile cu ei.
Poate că am fost înțărcați de lapte, dar nu și de nevoia emoțională (și chiar de nevoia fizică) de a-i avea cu adevărat, nu doar ca nume. Suntem neînțărcați și în “hemoragie emoțională”, așteptând încă ziua în care mama va simți “foamea” noastră și îi va răspunde pozitiv. Ziua în care va întâmpina această nevoie de iubire. Ziua în care nu ne vom mai simți orfani, deși avem părinți.
Și totuși…ziua aceea nu vine. Creștem, iar ei sunt la fel de neputincioși. A accepta că atât pot ei presupune un doliu al copilului care avea nevoie ca ei să poată mai mult. A aștepta și a pretinde fac parte din apanajul copilului. Pentru maturizarea psihică e important sprijinul cuiva suficient de sănătos și implicat, ca susținere în a ajunge să ne folosim resursele pentru a fi mai bine cu noi, nu doar a aștepta suferind de la un celălalt.
Adultul care încă resimte astfel de trăiri dureroase de așteptare a copilului va fi nevoit să se “auto-înțarce”, pentru a nu mai fi el însuși o rană sângerândă care se cere alinată. Este o desprindere deosebit de dificilă, însă extrem de necesară pentru creșterea și autonomia noastră.
Această tânjire după mama cea bună/tata va rămâne mereu în sufletul nostru, însă dacă integrăm în terapie rănile de copil, ne vom putea bucura mai mult de rolurile noastre de adult. Când rănile de copil au rămas nevăzute, nealinate, adânci, ascunse… Atunci femeia, mama, soția / bărbatul, tatăl, soțul, adulții deveniți vor fi mereu sabotați intern de influențe neconștientizate, dar puternice.
E greu să te bucuri de competențele tale, când ai crescut cu priviri critice, aspre, care nu au validat talentele tale, ființa ta, așa cum era.
E greu să te bucuri de relația ta de cuplu, când ai crescut cu un model de cuplu disfuncțional, când propria ta mamă era agresată sau nefericită, când tatăl tău se afunda în muncă sau în băutură;
E greu să te bucuri de propriii tăi copii și de a fi mamă/tată așa cum ți-ai dori să te bucuri, când inima ta de copil încă sângerează după iubirea mamei sau a tatălui, iar în privirea lor simțeai mai degrabă respingere și ură, decât iubire.
Acum, însă, ești adult. Și doar tu poți căuta susținere pentru a te bucura de rolurile tale de adult și de cine ești, de relațiile pe care le ai și de viața ta.
Pentru că atâta timp cât vei tânji ca un copil după dragostea părinților, vei rămâne în suferință și nu vei ști de ce nu te poți bucura cu maturitate.
P.s: aceste nevoi și așteptări pot fi puse pe umerii partenerului, rănile simtindu-se la fel de dureroase în relația de cuplu. Deseori proiectăm această nevoie de iubire primitivă (timpurie) asupra partenerului/partenerei.
Poza Freepik.com
#rană#copil#așteptare#iubire#adult#roluri
