DESPRE NEPUTINȚA DE A-ȚI TRĂI VIAȚA
Ca să ajungi să trăiești viața pe care ți-o dorești și să ți-o poți asuma nu e suficient să fii într-un corp de adult.
Ar fi simplu (oare?) să ignorăm trecutul și să nu mai “dăm vina” pe traume, dar nu ajută deloc să negăm ceea ce simțim. Nici să ne gândim că alții au suferit mai tare sau că trebuie să fim recunoscători pentru tot.
A te brusca, blama, judeca sau convinge forțat că trebuie să te schimbi, că nu ai motive să suferi sau să fii slab, neputincios, a refuza să înțelegi evenimentele teribile prin care tu sau părinții tăi ați trecut nu te face o persoană matură sau asumată. Nu înseamnă să judeci, să răstignesti, dar ai tot dreptul să fii furios, să înțelegi cum te-au afectat primele relații din viața ta și să nu mai dai vina doar pe tine și “a fi defect”.
Nimeni nu are dreptul vreodată să îți critice neputința. Ar ajuta enorm ca măcar tu să nu faci asta cu tine…
Ca să te poți schimba e nevoie să ai acel curaj puțin nebunesc de a te privi în interior…acea FURIE VITALĂ (cum frumos spune Dna Daniela Luca) care te îndeamnă să cauți ADEVĂRUL tău. Să te înțelegi mai bine pe tine și poverile pe care le duci, pentru a putea alege mai autentic și a-ți “rescrie destinul”.
Ca să poți trăi mai autentic și mai asumat e nevoie să deschizi părți din tine care urlă închise și nu au fost niciodată auzite sau cunoscute, părți care poate nici măcar nu îți aparțin în mod direct, dar sunt “moștenire” din neam, traume transgeneraționale care încă afectează ramurile arborelui tău și pe care nu vrei să le duci mai departe.
Poza: coperta cărții “Rescrie-ți destinul”, de Noemi Orvos-Toth
#traumă #transgenerațional #neam #suferință #poveri #neputință #curaj
