Despre diagnostic și “vindecare”
Mini-seria de pe Netflix aduce în lumină mai multe personaje fascinante, dintre care o tânără scriitoare celebră, suferind aparent de tulburare de personalitate anti-socială (psihopatie), un tânăr care trăiește după modelul “sacrificiului de sine” (people pleaser extrem) și fratele acestuia, care suferă de tulburări din spectrul autismului.
*Psihopatia poate lua mai multe forme, nu toate fiind marcate de agresivitate extremă sau fapte în afara legii. Filmul este însă doar un film, nu trebuie luat niciodată ca un reper psihiatric, ce prezintă un tablou clinic realist
*** Un film “psihanalitic” ***
Ce este cu adevărat valoros în această mini-serie este abordarea profundă, îndreptată spre CAUZELE simptomatologiei personalităților.
Departe de a se limita la diagnostice, scenariul creează un întreg context psihanalitic, în care ne prezintă relațiile și mediul timpuriu de dezvoltare, factorii ce au dus la crearea simptomatologiei psihice/relaționale.
Este această tânără psihopată și/sau putem vedea în ea apărarea imensă în fața simțirilor și furia adunată de zeci de ani, dintr-o perioadă în care nu se putea apăra în fața mamei tulburate?
Este ea o insensibilă narcisistă sau mai degrabă un suflet ce are nevoie să fie acceptat așa cum e, pentru a prinde curaj în a se deschide și vulnerabiliza din nou?
Este el un bărbat curajos ce își sprijină fratele tulburat sau/și poate un laș ce fuge de propriile frici, nevoi și răni timpurii, alinându-se pe sine prin a se ocupa de nevoile altora?
Este el un om plin de iubire și fapte bune pentru că el însuși e bine, stabil SAU e mai degrabă un om extrem de suferind (ce a refulat multă furie și ar fi avut nevoie el însuși să fie “salvat”), un adult care fiind copil a fost neglijat, respins și folosit de mamă în detrimentul fratelui bolnav? (“Te-am făcut ca fratele tău să nu fie singur. Tu trebuie să ai grijă de el, când eu nu voi mai fi.” – atât de splendid redat de coreeni această dramă a fratelui de înlocuire, această neputință a părintelui de a-și iubi fiecare dintre copii, așa cum e, această dinamică în care un copil bolnav devine centrul universului părintelui, iar cel sănătos e uitat sau utilizat. Cât de dureros și cât de mult afectează…)
Cine e mai tulburat dintre aceștia trei, ar putea spune cineva vreodată? Fiecare suferă în felul său și toți au nevoie de a fi iubiți, dar și de a învăța să iubească, neavând baza uneltelor emoționale atât de necesare unor relații bune, unelte ce se creează în copilărie.
Observ în foarte mulți oameni o nevoie de a fi diagnosticați, de a li se valida sănătatea/tulburarea psihică. Pot înțelege nevoia de diagnostic, fuga de medicamentație sau dimpotrivă, dependența de tratamentul psihiatric, fuga de terapie. Toate sunt de înțeles, chiar și nevoia cuiva de a vrea să fie bine cât mai rapid și eficient, de preferat chiar fără a se uita deloc la trecut.
Ar fi util, însă, ca pe lângă aceste nevoi/slăbiciuni/frici umane, să existe și dorința de a ne înțelege profund rănile și de a fi blânzi cu ele, de a învăța să ne acceptăm și să ne iubim în cel mai sănătos mod, adică: de a ne vrea binele.
Pentru că eticheta poate fi eronată. Limitată. Dură, greșită, insuficientă, uneori inutilă, aducătoare de întuneric, nu de lumină. Diagnosticul e lipsit de profunzime, nedrept. Chiar dacă deseori este necesar. Nu ajunge, nu alină, nu vindecă. Nici tratamentul.
Medicamentația poate fi deseori necesară și de nelipsit, însă nu va produce minuni, nu va rezolva cauzele.
Pe când a te vedea în interior și a îți înțelege suferința, e cu mult, mult mai eliberator.
Însă un astfel de proces de transformare profundă nu are cum să fie rapid sau simplu, liniar.
Vânzătorii de servicii însă vor promite multe: pași, rețete, soluții, exerciții, tehnici, vindecare.
Adevărul este că vindecarea e relativă. Când vorbim de traume puternice și moduri de funcționare precare, evoluția e lentă și impredictibilă. Contează relația terapeutică, dar mai ales contează dorința individului de a fi mai bine și CAPACITATEA LUI de a se FOLOSI de această relație. În psihanaliză nu vorbim despre vindecare, ci despre SCHIMBARE, transformare, CREȘTERE PSIHICĂ.
Filmul reflectă dinamici interesante de relație, impregnate de dorință, atracție, iubire, narcisism, frică, vulnerabilitate.
