(Semnele evoluției prin terapie)
Dacă ești într-un proces terapeutic, îți poți da seama cât de mult te ajută, după aceste semne/schimbări trăite în timp:
✓ Tolerezi mai bine situații dificile, care înainte te consumau enorm sau chiar te dărâmau;
✓ Simți mai des bucurie;
✓ Te simți mai bine cu tine, mai împăcat, mai liber;
✓ Te cunoști mai bine și știi mai bine ce vrei;
✓ Ți-a crescut stima de sine, ai încredere în tine și în capacitățile tale;
✓ Știi să pui limite în relațiile cu ceilalți, încât să nu trăiești abuzuri de tot felul;
✓ Ai câteva relații, poate puține, dar în care te simți în siguranță, acceptat(ă) și apreciat(ă), simți că poți oferi din tine și primi la rândul tău;
✓ Îi accepți pe ceilalți așa cum sunt, nu vrei să îi mai schimbi conform gândirii și principiilor tale;
✓ Te simți mai bine printre ceilalți, alături de ei, împreună cu ei, poți relaționa mai ușor;
✓ Accepți imperfecțiunile: vieții, realității, familiei, celorlalți, ale tale, ale situațiilor etc
✓ Poți comunica asertiv ceea ce gândești și simți, fără să ataci sau să resimți un atac; relaționezi mai bine cu ceilalți;
✓ Ești conectat(ă) la emoțiile tale, nu fugi de suferințe și frici, ci încerci să te înțelegi și să le trăiești, fără să te mai distrugă;
✓ A scăzut anxietatea resimțită;
✓ Poți simți vinovăție și rușine, fără să te dărâme;
✓ A scăzut sentimentul de putere absolută, în care nimeni și nimic nu te afectează, în care negi că ai avea vreo nevoie, pentru că ești capabil, chiar omnipotent;
✓ Te poți vulnerabiliza în fața cuiva de încredere, îți recunoști nevoile și le poți exprima;
✓ Nu mai somatizezi ca înainte;
✓ Nu mai proiectezi pe alții neîmplinirile tale;
✓ Poți trăi dolii de despărțire, poți accepta realitatea așa cum e ea;
✓ Ești recunoscător/recunoscătoare pentru cine ești, cine ai devenit, te iubești și accepți așa cum ești, ești blând cu tine când simți că eșuezi într-un anume aspect;
✓ Ești mai optimist(ă), mai curios/curioasă, mai curajos/curajoasă;
✓ Poți să te bucuri când primești ceva (cadouri din suflet, atenție, complimente, timp, gesturi de iubire etc), în loc să simți vinovăție, rușine sau nepotrivire;
✓ Îți ești alături sau cauți sprijin atunci când îți e mai greu și realizezi că e normal să mai cazi, nemaicondamnându-te pentru greșeli, neputințe, pierderi sau regresii (știi și simți că e uman să mai cazi și ai răbdare când se întâmplă asta).

Schimbările și binele nu vin niciodată ușor, mai ales dacă ai trăit zeci de ani în niște tipare nocive, învățate din relaționările timpurii. Ele nu țin doar de a găsi un bun terapeut, ci țin mai ales de relația creată și de resursele/dorința pacientului de a fi bine. Uneori poate fi suficientă chiar o relație sănătoasă cu cineva matur, nu neapărat un terapeut (depinde de gravitatea simptomelor inițiale). E firesc să ne dorim să fim bine cât mai repede sau să reușim asta pe cont propriu, însă de multe ori avem nevoie de o altă minte pentru a ieși din propriile sabotaje. E normal să avem nevoie să ne sprijinim pe cineva o vreme. Și oricât ne-am maturiza/înțelege rănile, nu e o rușine să apelăm la sprijin nici după ani de terapie. Cu toții avem provocări de-a lungul vieții.
Când ai crescut cu părinți iubitori, e ușor să fii încrezător în tine, în viață, dar când ai crescut într-un mediu dominat de neglijență și chiar de abuzuri, pentru a câștiga toate aspectele de mai sus poți duce o luptă pe viață și pe moarte, pentru că ai de renunțat la “tumori” maligne, prinse de organele tale sănătoase. Și pare imposibil să le ”operezi„, fără a rupe și părți din tine… Când ai crescut cu figuri parentale înfricoșătoare, infantile, narcisiste, abuzive, prea îngăduitoare sau prea autoritare, prea intruzive sau absente nu e ușor să te construiești pozitiv, să-ți găsești liniștea și sinele autentic. Dar cu răbdare și sprijin potrivit, se poate. Singur e aproape imposibil, e nevoie de o relaționare sănătoasă pentru a relaționa mai sanatos, chiar și cu noi înșine în primul rând.
De asemenea, fiecare parcurs este unic, diferit, cu urcușuri și coborâșuri, nu liniar. E normal să existe regresii ori perioade de stagnare/neputință/confuzie. A ne întări psihic înseamnă a putea tolera mai bine stările și suferințele inerente ce vin pe parcursul vieții.
