(CÂND NU ȘTII CE SĂ FACI…)
Mulți oameni au nevoie ca cineva să le spună ce să facă, în anumite contexte de viață. Fie că e vorba de aspecte extrem de serioase (importante), fie că e vorba de niște decizii de zi cu zi. Oamenii caută instinctiv o cale mai ușoară, cu mai puțină suferință și mai multă facilitate.
De ce căutăm și cerem îndrumarea cuiva?
Cred că cei care caută frecvent sfaturi și îndrumare sunt aceia care nu au încredere în ei înșiși, nici nu își pot asuma propria viață și propriile alegeri. Poate părea o trăsătură înțeleaptă sa ceri sfatul, să nu te încrezi doar în mintea ta, însă când, vreodată, un celălalt poate ști mai bine cum va fi viața ta, în funcție de ce alegi? Cum poate ști un celălalt mai bine ce să faci legat de jobul tău, de partenerul tău, de schimbarea unui oraș? Și oare poate trăi un celălalt cu consecințele acelei decizii, indiferent care sunt acestea? Oare își poate asuma cu adevărat ghidajul pe care îl oferă? Va fi în locul tău atunci când te îndrumă într-o direcție anume sau măcar te va sprijini?
Chiar dacă persoana spre care ne ducem căutând îndrumare a trăit o experiență asemănătoare, chiar dacă știm că ne vrea binele (teoretic), de fapt situațiile sunt total diferite, pentru că “personajele” implicate nu au fost și nu sunt aceleași. Pentru tine poate fi cu totul diferit. Pentru că tu ești diferit.
Mai înțelept decât a cere sfaturi consider a OBSERVA și a învăța din experiențele altora și mai ales: din experiențele personale. Dar chiar și învățând din greșelile sau trăirile altora, nu ne putem plia viața noastră pe ceea ce a trăit/greșit/învățat altcineva. Însă “adunând” multe experiențe și analizând cu propria gândire pe alții (subiectiv, desigur) ne putem forma o mai bună capacitate de observare și analizare, un sistem de alertă pentru cazurile unde am putea ajunge la suferință inutilă sau eșec. Da, putem învăța din greșeli. Ale noastre, ale celorlalți. Dar nu înseamnă că nu vom mai greși sau nu vom mai suferi. Pentru că noi avem nevoie de lecțiile noastre, iar atunci când fugim de ceva anume, tindem să ajungem tot acolo.
Formarea caracterului încă de la naștere se bazează mai ales pe exemplul primit, nu pe vorbele primite, pe o educație formală, ci pe înseși relațiile construite cu cei apropiați. Învățăm de la părinți și de la ceilalți, prin MODUL LOR DE A FI și prin modul în care se raportează la noi. Figurile parentale ne dau forță și aripi de a ne individua sau, dimpotrivă, ne sufocă autenticitatea și puterea de a crește autonom. Odată deveniți adulți ar trebui să avem propriile repere și propriul mod de gândire. Ar trebui să avem suficientă încredere în noi pentru a ne da seama ce vrem de la viață, ce vrem să alegem, ce facem mai departe.
Și totuși…atâția adulți resimt nesiguranță, confuzie frecventă, îndoială de sine, sunt critici cu ei înșiși, se auto-sabotează. Își vor binele, dar nu reușesc să îl construiască.
Când ești adult, matur…și nu știi ce să faci într-o anumită privință, stai cu tine. Fii blând cu tine. Nu te presa. Nu îți cere alegerea perfectă, nu te blama că nu știi, nu te condamna că nu poți. Uneori e nevoie doar să aștepți și să ai răbdare, pentru a te dumiri ce vrei de fapt. Scrie despre ce simți, lasă libere orice gânduri vin, nu-ți fie frică de niciunul.
Când nu reușești să fii sigur de ceea ce ai de făcut sau îți dorești, terapia te poate ajuta să îți dai seama singur de asta, nu să te ghideze într-o direcție anume. Terapeutul nu e acolo pentru a îți ușura această răspundere asupra propriei vieți. Nu e acolo ca să își asume pentru tine, nu e acolo ca să îți ia greutatea rolului de adult ce trăiește, nu e acolo ca să te infantilizeze spunându-ți cum e mai bine să decizi. E acolo să te ajute să crești, să te maturizezi, să te înțelegi, să fii mai clar în gândurile și dorințele tale profunde. Îți poate deschide noi viziuni, te eliberează de presiuni, te ajută să înțelegi blocajele, te sprijină să te maturizezi și să te dezvolți.
Terapia te ajută să fii mai conectat la autenticitatea ta și să îți asumi ORICE ai decide.
Dacă vii în terapie pentru a fi ghidat concret și a ți se spune cum e mai bine să alegi și ce să faci, vei găsi cu siguranță și psihoterapeuți care abundă în sfaturi, îndrumă și ”castrează” libertatea și forța.
E mult mai greu să fii un terapeut care vrea binele pacientului în profunzime, adică vrea să ÎL AJUTE SĂ SE REGĂSEASCĂ și să își asume propria viață, pentru că doar așa va putea trăi împăcat cu el însuși: atunci când va alege conform propriilor dorințe și valori reale.
