Am anulat Atelierul pentru mame –
Am avut deci un eșec sau o experiență de învățare și creștere?
Eu consider că doar dacă nu admitem (încă de la început & permanent în mintea noastră) că suntem supuși greșelii și dacă nu învățăm din experiențele noastre, greșim cu adevărat.
Da, am anulat Atelierul “Ora mamelor imperfecte” după prima întâlnire. Nu ar fi fost deloc ceea ce trebuie.
Mi-am închipuit niște sesiuni matinale în care să îmbinăm psihanaliza cu relaxarea și bucuria în rolul de mamă, însă în realitate psihanaliza aduce inevitabil conștientizări, asocieri complexe, o doză de frustrare și chiar suferință (dacă deja zace undeva la interior). Așa că nu, mamele nu au nevoie de un astfel de atelier. M-am înșelat crezând că le poate fi de folos.
Dacă aș fi continuat doar pentru că puteam face asta, abia atunci ar fi însemnat (în viziunea mea) să greșesc. Să forțez ceva ce nu trebuie forțat. Să risc. Să stric (inevitabil) idealizările din care mamele se hrănesc intens de multe ori.
Recunosc însă că nu am anulat doar gândindu-mă la binele lor, ci chiar la al meu în primul rând. Înainte de a ajunge la raționalizările de mai sus a fost emoția. A mea. Pentru că nu m-am simțit prea bine după întâlnirea de lunea trecută. Și nu am înțeles imediat de ce, însă stând și analizând totul a căpătat sens pentru mine. Deși ne legau multe lucruri, altele extrem de importante ne țineau departe de a rezona și a ne putea conecta real. Așa că am ales să îmi protejez nevoile și binele personal, chiar mai înainte de a mă gândi la binele și riscul lor. Oricum unul fără altul nu s-ar fi putut, așa că anularea a fost efectiv cea mai bună soluție pentru toată lumea.
Însă deseori nu putem ști dacă ceva e potrivit sau nu până când nu încercăm. Așa că nu regret că am propus aceste întâlniri. Mamele chiar au nevoie de conexiune și relaxare, însă cred că pot face asta mai degrabă în niște întâlniri live, fără teme propuse, fără exerciții de aprofundare. Doar ele cu ele. Poate cândva voi găsi o formă mai potrivită, însă nu mai e deloc o prioritate. A fi proaspătă mămică (și nu numai) presupune multă vulnerabilitate și o viziune specifică ce pot fi abordate doar într-o analiză personală. Pe care le-o recomand tuturor mamelor.
Așadar,
nu cred că există eșecuri reale. Sau există…atunci când chiar refuzăm să ne uităm în ele și să le folosim pentru a crește.
A greși nu e confortabil, nu are cum să se simtă bine în sine. Dar poate fi trăit altfel decât cu multă vinovăție sau un sentiment de totală nepotrivire. Și ca să ajungi să trăiești astfel e mult de lucru cu tine și rănile tale, e un travaliu îndelung pentru a-ți crește narcisismul sănătos în relația terapeutică. Iar asta e obligatoriu pentru a fi un psihoterapeut bun.
Căci minunat a specificat Bion: ”Un analist trebuie să dispună de spațiu ca să trăiască precum o ființă umană care face greșeli. Numai într-o astfel de stare mentală o persoană e capabilă să învețe din experiență. Asta e viața reală – nu ficțiune psihanalitică perfectă.”
#agreși#greșeală#eșec#experiență#învățare#asumare
